> Flăcările au izbucnit de la scânteile provenite din coşul de fum deteriorat
Pompierii suceveni au acţionat, miercuri, timp de 4 ore, pentru lichidarea unui incendiu care a afectat o casă de locuit în localitatea Siliştea, oraşul Liteni.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca şi cei ai Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrători ai SVSU Liteni, au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din sat Siliştea, oraşul Liteni.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o casă de locuit, cu pericol de propagare la o anexă învecinată.
În incendiu a ars casa de locuit, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp şi bunurile din interior.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scânteile provenite din coşul de fum deteriorat.
Prin intervenţia lor pompierii au salvat anexa învecinată.
Casa urma să găzduiască un parastas
Potrivit anchetei, proprietara casei a murit la 19 ianuarie 2023, iar în locuinţa acesteia nu a mai locuit nimeni ulterior. Moştenitorii defunctei, din judeţul Constanţa, au intenţionat ca la sfârşitul acestei săptămâni să revină la locuinţa acesteia pentru a organiza un parastas, astfel că au apelat la unul dintre vecini pentru a face focul în casă în noaptea de marţi spre miercuri…
Vecinul a făcut focul în seara de marţi în soba dintr-o cameră şi a aşteptat până focul s-a stins, iar în sobă a rămas doar jar, după care a plecat acasă.
A doua zi, în jurul orei 10:30, vecinii au observat că de la locuinţa respectivă a început să iasă fum, după care casa a fost cuprinsă de flăcări, incendiu care s-a răspândit instantaneu, fiind favorizat de vântul care bătea cu putere şi de faptul că locuinţa era construită din lemn, în anii 1950.
La faţa locului au intervenit iniţial pompieri ai Serviciului Voluntar de Pompieri Civili din cadrul Primăriei Oraşului Liteni, care au reuşit să reducă intensitatea incendiului şi să prevină răspândirea acestuia. Ulterior, la faţa locului au intervenit şi două autospeciale de pompieri din cadrul detaşamentelor de pompieri Fălticeni şi Dolhasca, cu intervenţia lor incendiul fiind stins.
Incendiul a distrus casa în totalitate. (N.B.)
























Comentarii