Răspuns acid din PNL pentru PSD Suceava:

Noi vă iertăm, dar sucevenii nu vă iartă că aţi blocat investiţiile în autostrăzi, în spitale, în proiecte de apă şi aducţiuni de gaz natural şi că aţi îngenuncheat financiar judeţul

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Niculai Barbă a transmis, luni, un răspuns acid pentru PSD Suceava, după ce organizaţia social-democrată suceveană a arătat într-un comunicat că preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, nu ar avea niciun merit pentru că autostrada A7 va fi continuată până la Siret.

Vă prezentăm integral răspunsul lui Niculai Barbă către PSD Suceava. (N.B.)

„Domnilor de la PSD, am crezut că noua conjunctură politică vă va face să gândiţi constructiv, dar văd că nu puteţi uita faptul că aţi pierdut acest judeţ în 2008 şi nu îl mai puteţi câştiga. Noi vă iertăm, şi vă iertăm pentru multe. Doar câteva vom aminti aici.

Vă iertăm că Autostrăzile Moldovei A7 şi A8 au fost blocate ani de zile şi a trebuit să vină Guvernarea Liberală să le deblocheze.

Vă iertăm că ministrul PSD Răzvan Cuc a făcut documentaţia pentru A7 doar până la Paşcani uitând nordul Moldovei şi a trebuit să venim noi, guvernarea liberală, să continuăm proiectul până la Suceava şi Siret, apoi proiecte Suceava – Botoşani, Suceava – Vatra Dornei – Dej – Satu Mare, precum şi Autostrada Iaşi – Târgu Mureş. Vă iertăm că de un an şi jumătate pe un Drum Naţional nu se circulă, la podul de la Milişăuţi.

Vă iertăm că 7 ani aţi amânat finanţarea Centurii Sucevei (sucevenii nu uită), la fel şi la Centura Rădăuţi.

Vă iertăm că până la venirea administraţiei liberale în acest judeţ Spitalul Judeţean de Urgenţă se voia transformat în mall.

Vă iertăm că guvernele dumneavoastră au refuzat să avizeze construirea unui Spital de Copii la Suceava şi a trebuit să vină guvernarea liberală la Suceava pentru a debloca proiectul.

Vă iertăm pentru că aţi îngenuncheat financiar judeţul Suceava prin Proiectul Utilităţi şi Mediu, iar 61 de primării au acum această povară fără a avea gaz metan. A trebuit să venim noi să ducem gazul până la Vatra Dornei şi să dăm drumul la proiecte în aproape jumătate din localităţile judeţului Suceava pentru a aduce gaz metan.

Vă iertăm că Programul Apă – Canal a zăcut ani de zile în sertarele miniştrilor PSD şi a a trebuit să vină Guvernul liberal să deblocheze proiecte de apă – canal la Şcheia, Vicovu de Sus, Marginea, Mitocu Dragomirnei, Suceviţa, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Dolhasca, Siret şi altele. De ce vă iertăm? Pentru că mai presus de orice este interesul judeţului Suceava, anume să aducem cât mai mulţi bani şi să avem cât mai multe proiecte, iar sucevenii vor fi mai fericiţi dacă aceste proiecte vor prinde contur decât să asiste la atacuri penibile pe care le faceţi de când sunteţi la guvernare şi de când ne sunteţi aliaţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI