> El este acuzat de abuz în serviciu
Primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, poate să revină la primărie, a decis, joi, Tribunalul Suceava.
Potrivit deciziei Tribunalului Suceava, a fost respinsă contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava faţă de decizia Judecătoriei Suceava prin care s-a respins luarea măsurii arestului preventiv.
Mai mult, judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Suceava a admis cererea lui Vasile Andriciuc de înlăturare măsurii preventive a controlului judiciar.
Totodată, tribunalul a înlăturat obligaţia impusă inculpatului Vasile Andriciuc de a nu exercita profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit pretinsele fapte.
Decizia este definitivă.
Primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, este cercetat în două dosare penale pentru abuz în serviciu şi a fost reţinut de procurorii Parchetului Judecătoriei Suceava de două ori.
În ultimul dosar, el a fost reţinut împreună cu fiul său şi cu un om de afaceri. Andriciuc a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, dar Judecătoria Suceava a dispus măsura controlului judiciar şi interdicţia de a exercita funcţia de primar, măsuri preventive care însă au fost înlăturate de Tribunalul Suceava. (N.B.)
























Comentarii