> Lui i se interzice să se mai apropie de ea…
Un sucevean care şi-a muşcat soţia de mâna dreaptă şi de piept a primit interdicţie de a se mai apropia de ea, impunându-i-se să păstreze o distanţă de minim 100 de metri.
Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată marţi dimineaţa că o tânără femeie a fost agresată de soţ. Patrula de siguranţă publică a constatat că femeia, în vârstă de 21 ani, locuieşte împreună cu soţul, Vasile M., şi cei trei copii minori ai lor, iar la nivelul Poliţiei Municipale Suceava este cunoscut că între cei doi există o stare conflictuală generată de consumul de alcool în exces al soţului.
Marţi dimineaţa, bărbatul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a adresat injurii şi a ameninţat-o cu acte de violenţă pe soţia sa. De asemenea, a muşcat-o de două ori, „cu scopul de a-i provoca suferinţe fizice”, în zona braţului drept şi a părţii superioare a pieptului.
Femeia a formulat plângere şi a solicitat efectuarea de cercetări împotriva soţului ei sub aspectul savârşirii infracţiunilor „violenţa în familie” şi „ameninţare”. De asemenea, a solicitat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, declarând că vrea să plece la locuinţa părinţilor săi situată în Udeşti.
Faţă de bărbat s-a emis ordin de protecţie provizoriu, prin care se dispune să păstreze o distanţă de minim 100 de metri de soţia sa precum şi de locuinţa parinţilor acesteia. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile „violenţă în familie” şi, respectiv, „ameninţare”. (N.B.)
























Comentarii