Sala de Atletism din Bacău a găzduit, recent, Concursul Naţional de atletism indoor „Memorialul Dorin Melinte”. Competiţia organizată de Federaţia Româna de Atletism, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Atletism Bacău, a fost rezervată juniorilor 1, 2 şi 3 şi a constituit un ultim test înaintea Campionatelor Naţionale Indoor pentru juniori. La „Memorialul Dorin Melinte” au participat 480 de atleţi din întreaga ţară.
La startul competiţie s-a înscris şi CSM Dorna Vatra Dornei, sportivii dorneni numărându-se printre medaliaţi la final. Laureatul clubului dornean a fost sportivul Isopel Ruben Iliuţa, care s-a întors acasă cu cinci medalii, două de aur în probele de 60 m garduri şi lungime şi trei medalii de bronz în probele de 60 m, înălţime şi aruncarea greutăţii (4 kg). Medalie de argint a obţinut şi sportivul Kore Robert Petru în proba de 800 m. De asemenea, două medalii de bronz a câştigat şi Denisa Kore în probele de 400 m şi ştafetă.
„Chiar dacă la acesta competiţie au lipsit cei mai buni atleţi de la CSM Dorna Vatra Dornei, Costiuc Claudia şi Prâsneac Alexandru, care se află la Bucureşti şi pregătesc Campionatul Naţional de Seniori şi Tineret, ambii sportivii având şi legitimare la CSM Bucureşti, rezultatele au fost neaşteptat de bune. Aş vrea să mulţumesc tuturor tinerilor atleţi care au avut o evoluţie bună la această competiţie, dar şi celor care nu au luat medalii, însă şi-au făcut baremul pentru etapele finale şi, nu în ultimul rând, celor care susţin CSM Dorna Vatra Dornei”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
Şi CSŞ Gura Humorului s-a remarcat la „Memorialul Dorin Melinte”, ştafeta feminină de 4×400 m, junioare I şi II, formată din Selena Robaniuc, Tipa Vanessa, Rusu Daniela şi Alexandra Hoffman, clasându-se pe poziţia a doua.





























Comentarii