> Ieri, în zona de munte, carosabilul era umed, cu porţiuni de zăpadă frământată
Prefectura Suceava a anunţat, ieri dimineaţă, că toate drumurile aflate în administrarea SDN Suceava erau curăţate „la negru”.
Potrivit sursei citate, în zona de responsabilitate a Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Câmpulung Moldovenesc, circulaţia se desfăşura fără probleme deosebite.
În zona de munte a nins toată noaptea anterioară…
Carosabilul era umed, cu mici porţiuni de zăpadă frământată de până la 1 cm.
Aflăm că s-a acţionat cu 35 de autoutilaje, consumându-se 300 de tone sare.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informa ieri că nu erau drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia închisă din cauza condiţiilor meteorologice sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.
„Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să-şi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, iar dacă partea carosabilă este umedă sau alunecoasă să reducă viteza pentru a putea opri în siguranţă” a transmis Poliţia Română. (N.B.)
























Comentarii