Previziuni sumbre ale OMS

Amploarea pierderilor provocate de cutremurul din Turcia nu va fi cunoscută curând

Amploarea pierderilor provocate de cutremurul din Turcia nu va fi cunoscută decât peste„o perioadă destul de lungă de timp”, susţine reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Harris.

„Fiecare dezastru este diferit (…) Nu vom şti cu adevărat amploarea acestor pierderi pentru o perioadă de timp. Iar lucrul important este să prevenim ca oamenii care au fost răniţi sau afectaţi de acest lucru să nu moară şi ei”, a declarat Margaret Harris pentru Sky News.

Harris a povestit că echipa sa a văzut un copil care s-a născut sub dărâmături. „În următoarele zile se vor naşte bebeluşi la oameni care se adăpostesc în maşini, care se aflau în situaţii disperate (…) Sunt oameni care au boli cronice. Oameni care sunt diabetici şi trebuie să îşi ia tratamentul sau oameni care au hipertensiune şi stresul poate duce la un atac de cord. Aşadar, toate aceste servicii de sănătate trebuie să fie furnizate cât mai repede”, a adăugat purtătorul de cuvânt al OMS.

În Turcia intervin zeci de echipe străine din numeroase ţări, inclusiv din România. Este vorba despre echipe medicale şi de căutare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI