Vârsta critică

Departe de a le face bine, de a-i bucura, o cercetare pe temă îi încredinţează oareşicât oficial pe cei care încă n-au dispărut din viaţă şi din scripte (nici nu-ţi dai seama ce importă mai mult: viaţa ori scriptele?!) însumând ei cel puţin 45 de ani că se află în categoria deja expiraţilor. Aflăm aşadar dintr-o cercetare BestJobs că aproximativ două treimi din cei aflaţi la această vârstă şi peste au probleme. Probleme de integrare în peisajul muncii. La anii lor, se înţelege, au nişte pretenţii (şi nişte familii, nişte nevoi…), vor fi având şi ceva experienţe ş.c.l., dar astea deja contează prea puţin în faţa angajatorului, mai ales al celuia care-i vrea să se rupă-n efort, să-i pună să presteze duminica precum lunea (şi să declare că duminică au avut liber), să facă din 4 ore 12 etc. Aşa cum, la o adică, s-ar părea că nu-s puţini (dar nici foarte mulţi!) cei care, juni şi încă neuzaţi, să se-arunce în câmpul muncii, spetindu-se pentru un minim care-i mai grozav decât nimicul. Dar asta se-ntâmplă în ţara în care, nu fără temeiuri (…), se vorbeşte că vârsta pensionărilor urmează să crească. Exact aşa încât cel rămas fără de slujbă şi leafă la 45, (doar) dacă va fi pontat ani suficienţi de slujbă şi contribuţie, de nu va fi sucombat între timp, să fie „recuperat” la 65, cu pensii minime, plus ceva ajutoare sociale (căci suntem, totuşi, stat social, unde capitalismul dintr-o circumstanţă este cumătru cu socialismul din alta), când, în genunchi, să zică săru’ mâna ţării care îi îngăduie…

Reamintim! La zi, pensionarii şi beneficiarii de ajutor social reprezintă 39,5% dintre cei peste 10,8 milioane de cetăţeni români inactivi economic, potrivit datelor recensământului efectuat INS. Iar datele ANOF spun că aproape 63% dintre şomerii înregistraţi în România în decembrie 2022 aveau peste 40 de ani.