Un tânăr drogat la volan a fost depisat în municipiul Suceava

> Poliţiştii au găsit sub scaunul maşinii şi o ţigară cu marijuana

Un tânăr de 21 de ani, din Suceava, este cercetat penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, după ce a fost depistat drogat la volan.

Potrivit datelor din ancheta poliţiştilor, luni, în jurul orei 15:45, patrula din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică a oprit pentru control pe str. Zorilor din Suceava un autoturism Volkswagen Golf 4 condus de un tânăr de 21 de ani, din Suceava.

Poliţiştii au găsit în maşină, sub bancheta din stânga-faţă, o ţigară ce conţinea fragmente vegetale de culoare brun-verzuie, susceptibile a fi interzise la deţinere, motiv pentru care a procedat la ridicarea ţigării respective şi la conducerea la sediul Poliţiei Municipiului Suceava a conducătorului auto, precum şi a pasagerului.

La sediul poliţiei, tânărul şofer a fost testat de lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Rutier cu aparatul DrugTest marca Drager, rezultatul fiind pozitiv la substanţele THC-5 (marijuana) şi AMP (amfetamină). Astfel că, apoi, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge precum şi de urină, în vederea stabilirii cu exactitate a substanţelor psihoactive consumate.

În acest caz s-a întocmit un proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI