> La începutul anului, acesta era de 6 luni
Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a avut, luni, o discuţie şi o analiză cu subinspectorul de poliţie Butnariu Cosmin-Vasile, împuternicit şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, asupra principalilor indicatori rezultaţi din activitatea desfăşurată pe parcursul lunii ianuarie a anului curent.
Aflăm că, în prezent, în cadrul serviciului îşi desfăşoară activitatea 2 ofiţeri şi 6 agenţi de poliţie examinatori atestaţi pentru categoria B, dintre care 3 sunt atestaţi şi pentru categoriile C, CE, D, iar alţi 3 sunt în curs de obţinere a atestatului de examinare a şoferilor profesionişti.
Potrivit Prefecturii Suceava, în perioada 30 ianuarie – 13 februarie, 6 lucrători din cadrul serviciului (3 agenţi din structura Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări, respectiv 2 ofiţeri şi un agent din structura Compartimentului Înmatriculări) urmează un curs de atestare/reatestare în vederea obţinerii calităţii de examinator la categoria B. Lucrătorii din cadrul Compartimentului Înmatriculări vor desfăşura activitate de examinare în funcţie de nevoile existente la un moment dat, astfel încât, în total, activitatea de examinare practică să nu fie diminuată în perioada concediilor.
În ceea ce priveşte activitatea de examinare a candidaţilor la proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere, ni s-a precizat că au fost suplimentate locuri disponibile în vederea programării la traseu în perioada 11.02-18.02.2023, iar următorul termen de programare la proba practică este începând cu data de 20 martie a.c., rezultând un decalaj de 6 săptămâni, după ce la începutul anului era de 3 luni.
Promovabilitatea candidaţilor la proba teoretică este de 41.32% (categoria B) şi 64% (profesionişti), în timp ce la proba practică pentru categoria B este de 45.17%, iar pentru profesionişti, 56.64%.
În cursul lunii martie a.c. va fi organizată o întâlnire de lucru cu reprezentanţii tuturor şcolilor de şoferi care desfăşoară activitate de instruire pe raza judeţului, prilej cu care vor fi analizate şi discutate problemele de interes comun, astfel încât activitatea de examinare în vederea dobândirii permisului de conducere auto să se desfăşoare în condiţii corecte şi civilizate, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare. (N.B.)
























Comentarii