> Doar sâmbătă dimineaţa au fost aplicate 24 de amenzi
„Poliţiştii organizează zilnic acţiuni cu efective sporite pentru prevenirea delictelor silvice şi activităţilor ilicite în domeniul debitării, procesării şi transportului materialului lemnos” aflăm dintr-un comunicat al IPJ Suceava.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, activităţile organizate în cadrul acţiunii ,,Scutul Pădurii” au dus la identificarea aproape zilnică a unor transporturi ilegale de lemn şi a altor delicte silvice, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale şi fiind confiscate cantităţi importante de material lemnos.
Astfel, sâmbătă, 14 ianuarie, în intervalul orar 5:00-13:00, efective din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Poliţiilor municipale Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi al secţiilor de poliţie rurale Marginea şi Vama, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale în domeniul silvic pe raza judeţului, privind exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos cât şi a infracţiunilor de evaziune fiscală conexe acestor activităţi.
În cadrul acţiunii au fost controlate 48 de vehicule care transportau material lemnos şi au fost legitimate 51 de persoane. Au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr.171/2010 şi OUG 195/2002, în valoare de 21.715 lei.
Totodată, a fost suspendat un permis de conducere şi a fost ridicat un certificat de înmatriculare al unui vehicul utilizat la transportul materialului lemnos.
De asemenea, au fost confiscaţi peste 20 mc de material lemnos, în valoare de cca 12.000 lei.
„Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare” s-a subliniat, din nou, în comunicat. (N.B.)
























Comentarii