La sfârşitul anului 2022, în Sala Vieneză a hotelului „Turist” din Fălticeni, Asociaţia „Fălticeni Cultural” a organizat gala „Mai fericit este a da decât a lua”. Gala, reluată, după 2 ani de pauză impusă de criza sanitară, este singurul eveniment din urbea de pe Şomuz în care persoane fizice, instituţii culturale, şcoli, licee, universităţi, teatre, agenţi economici, instituţii publice şi oameni politici care au sprijinit teatrul, literatura, muzică, artele vizuale, educaţia din Fălticeni, primesc un premiu de excelenţă, o recunoaştere a performanţei sau susţinerii evenimentelor extraordinare organizate de Asociaţia „Fălticeni Cultural”.
În cadrul evenimentului au fost premiaţi peste 70 de fălticeneni, suceveni şi cetăţeni din alte localităţi din ţară care s-au implicat în organizarea celor mai importante evenimente culturale care au avut loc în anul 2022 la Fălticeni.
Prezent la eveniment, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Niculai Barbă, a mulţumit pr. Liviu Mihăilă nu doar pentru ceea ce face de peste 12 ani pentru cultura oraşului Fălticeni şi pentru judeţ. Niculai Barbă a anunţat că o parte din activităţile culturale organizate în urbea de pe Şomuz vor fi incluse în Anul Ciprian Porumbescu, o propunere legislativă în scopul de a aniversa şi promova viaţa şi opera compozitorului român.
Proiecte culturale derulate de Asociaţia „Fălticeni Cultural” cu sprijinul sponsorilor
„La final de an, Asociaţia Fălticeni Cultural a ales să dăruiască un cadou tuturor celor care în anul 2022 ne-au fost alături la toate activităţile culturale organizate. Este un cadou frumos din partea noastră, icoana Maica Domnului Stareţa, intitulată în mod popular «Sporul Casei» pe care o va primi fiecare persoană premiată şi un concert susţinut de trupa de pop-operă Dimma’S, Essenza Quartet din Iaşi şi solista Ştefania Mihăilescu, moderatoarea noastră care deja face parte din familia Asociaţiei Fălticeni Cultural.
Gala de anul acesta este un moment emoţionat, un moment deosebit pentru că, sincer, nu mă aşteptam să vină chiar toţi invitaţii. Mă bucur şi vă sunt profund recunoscător pentru că aţi fost alături de Asociaţia Fălticeni Cultural într-un an un pic mai aparte. În anul 2022 am avut câteva proiecte inedite şi cred că cel mai frumos a fost Gala 10 pentru Fălticeni cu acel concert extraordinar al Filarmonicii «George Enescu» din Botoşani împreună cu grupul vocal pop-opera Dimma’S şi soprana Nicoleta Maier de la Opera Naţională Română Iaşi. Le mulţumesc celor de la Dimma’S pentru că sunt pentru a doua oară în municipiul Fălticeni şi sperăm să vină şi la Balul Vienez, care va fi organizat pe 23 februarie.
Al doilea mare eveniment al anului a fost Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret «Grigore Vasiliu Birlic» organizat în fiecare vară, începând din anul 2011, de Asociaţia Fălticeni Cultural. În 2022, la Festivalul Birlic a avut o participare extraordinară, a avut cei mulţi invitaţi şi asta a fost foarte bine pentru noi. Ne pregătim pentru ediţia a XIII-a a Festivalului Birlic, care va avea loc între 21 şi 27 august 2023” a spus, printre altele, pr. Liviu Mihăilă.






























Comentarii