La douăzeci şi opt de ani, Adam Puslojic – un lungan pletos şi cu favoriţi, cu o frunte frumos curbată şi cu un nas acvilin, cu sufletul ca o pelerină neagră fluturând pe umerii scheletici de adolescent crescut peste noapte cu încă un metru, cu o vorbire tunătoare şi timidă, metaforică şi pasionată – este unul dintre cei mai de seamă poeţi tineri ai Iugoslaviei de azi. Flagrant romantic în gesticulaţie, asemănarea lui fizionomică cu Chopin m-a tulburat şi, şi reîntâlnindu-l după mai bine de un an de la prima noastră cunoştinţă, l-am regăsit mai fantasmagoric şi mai sentimental. În loc să-i spun „bine ai venit!” sau orice altă vorbă prietenească de bun venit, m-am trezit spunându-i: „Ce minunat ar fi să n-ai cumva soarta lui Chopin!” Născut pe valea Timocului unde se vorbeşte româneşte, poetul a învăţat din copilărie limba noastră. Perfecţionându-şi-o prin lecturi, s-a lăsat fascinat de literatura română, şi astăzi (pe lângă stihurile sale înflăcărate, scormonind valorile mitologice ale folclorului sârb), traduce pasionat şi consecvent din lirica noastră contemporană şi clasică.
Din păcate, nu ştiu limba sârbă. În schimb, limba poezească o ştiu. Când am tradus volumul de versuri al marelui Vasko Popa, însuşi poetul cât şi prietenul său Aurel Gavrilov mi-au oferit juxtele în limba română, însoţindu-le de repetate lecturi în original. A fost un noroc personal al meu că am putut oferi iubitorului de poezie o imagine despre lirica iugoslavă printr-un pisc al ei.
Poeziile lui Adam Puslojic le-am lucrat chiar cu autorul lor, într-un şir de nopţi de neuitată tensiune estetică.
NICHITA STĂNESCU
Ritual
Plâng în faţa cifrei cinci –
cina cea de taină fără şase.
Unde sunteţi voi cei care sunteţi,
iară voi care nu mai sunteţi,
unde sunteţi?
Rupeţi deci cuvântul, este trupul meu.
Sânge poate va şi curge din silabă.
Pentru voi voi face vin din V şi I
şi blândeţe dintr-un trup barbar.
Mă sărută cine mă sărută,
Eu rămân cu voi cei unsprezece.
Suntem cinci de faţă, şase au plecat;
cina cea de taină plânge-n faţa cifrei cinci.
Se întemeiază astăzi pierderea,
Durerea, plecarea.
(Din vol. „Belgradul în cinci prieteni” (1971), care „Se dedică lui Adam Puslojic, Srba Ignjatovic, Anghel Dumbrăveanu şi Petre Stoica”)
Comentarii