Tonic

…Uite că doar puţine magazine (alimentare) au rămas închise în a doua zi de Crăciun; pesemne că administratorii, demult căliţi fiind ei de focul sărbătorilor, au fost convinşi că vor avea muşterii, măcar de-o apă minerală ori un muştar. Iar din a treia, cei care au avut (cel puţin) a constata… au luat act că magazinele respective s-au umplut din nou de clienţi, exact ca înainte de… Cei care prefăcându-se că nu pricep au avut curaj să întrebe într-o parte şi-n alta, chipurile documentându-se, aflând că a fost şi este foarte mare nevoie. Cel puţin pentru că – aşa se zice – meniurile de Revelion şi ale zilelor din preajmă sunt destul de diferite de cele de Crăciun. Aşadar, între necesităţi concrete se numără peştele, brânzeturile, fructele (altele, prioritari fiind strugurii), plus încă nişte „ingrediente”, dintr-o listă anticipată a fi destul de lungă. Faţă de acest tablou (încercaţi domniile voastre să mă contraziceţi!) – doar privindu-l, dacă nu sunteţi chiar acolo, în ramă – te încearcă un sentiment tonic că, iată, cel puţin pe ultime zile din an vechi, lumea (desigur, o parte vizibilă şi energică din aceasta) are parale (iar dacă zice că nu le are, le găseşte cumva), are timp (pentru nu puţini, după cum am mai zis, megavacanţa sărbătorilor de iarnă este tocmai în miez; dacă n-au vreme, îşi fac), iar nu în ultimul rând are chef: de a face shopping & de a sărbători, hăi-hăi! În fond, de a trăi (de la binişor, cel puţin, la foarte bine) cu poftă de trai; ceea ce, ca s-o zicem pe româneşte, este „super OK”. Şi – de ce nu? – chiar contaminant.