Gheorghe Flutur:

Terminalul 2 al Aeroportului Suceava va deveni funcţional în martie

> Vom amenaja 200 de noi locuri de parcare şi lucrăm la documentaţia pentru Terminalul 3

> Ioan Măriuţa: Traficul va creşte şi se va extinde pe timp de noapte

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă organizată odată cu deschiderea bazei Wizz Air la Aeroportul Suceava, că se vor continua dezvoltările aeroportuare.

Gheorghe Flutur a spus că pentru anul următor se estimează circa 800.000 de pasageri pe aeroport, ca şi în acest an, când creşterea a fost de 70% faţă de 2021. Preşedintele Flutur a mai declarat că circa 18-20% dintre pasagerii de pe Aeroportul Suceava sunt din Ucraina.

El a arătat că se lucrează la finisaje la Terminalul 2 care va trebui dat în folosinţă în luna martie.

Flutur a subliniat că dinamica de pasageri de pe aeroportul sucevean obligă autorităţile judeţene să se gândească şi la construirea Terminalului 3, subliniind că se lucrează la documentaţia pentru Terminalul cargo, dar şi că la aeroport se vor mai amenaja 200 de locuri de parcare.

Preşedintele CJ Suceava şi-a exprimat convingerea că deschiderea bazei Wizz Air de la Suceava înseamnă şi noi posibile destinaţii, de asemenea că vor fi mărite frecvenţele spre anumite destinaţii.

„Presiunea pe aeroport creşte. Suntem în linie dreaptă cu drumul nou care să lege Suceava de aeroport. În proiectul autostrăzii A 7 este prevăzută o bretea până la aeroport. Va fi conectat aeroportul şi la autostradă” a spus Flutur.

Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuţa, a declarat, joi, că traficul pe Aeroportul Suceava va creşte şi că va fi nevoie de angajarea de personal care să deservească aeroportul.

„Traficul va creşte. Traficul va fi eşalonat pe parcursul a 24 de ore. Dacă până acum am fost învăţaţi să avem trafic doar pe timp de zi, traficul s-a extins şi pe timp de noapte lucru care ne duce cu gândul la angajarea de personal” a spus Măriuţa.

El a arătat că vor fi angajat personal la securitatea aeroportuară, manipulanţi şi unde va mai fi nevoie, urmând să fie scoase la concurs, etapizat, 32 de poziţii.

Măriuţa a mai declarat că va deveni o prioritate extinderea platformei de îmbarcare/debarcare întrucât cele două avioane Wizz Air ocupă aproape 40% din actuala platformă care a fost proiectată pentru patru avioane mari şi două mici. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI