Una din cinci maşini rulate din România au kilometrajul modificat, iar mai bine de jumătate dintre acestea au fost avariate, reiese dintr-o analiză întocmită de o platformă care furnizează rapoarte despre istoricul auto.
Astfel, conform raportului „Indexul de Transparenţă a pieţei auto”, realizat de carVertical, România ocupă locul 20 din cele 23 de ţări în topul ţărilor cu cele mai puţin transparente pieţe de maşini rulate din Europa. „Una din cinci maşini rulate are kilometrajul dat înapoi, iar valoarea medie ştearsă de pe odometru este de aproximativ 50.000 de kilometri (48.090 km). Aceasta înseamnă că un cumpărător nu doar că poate plăti în exces pentru un vehicul, dar pe baza înregistrărilor false poate avea probleme şi cu planificarea reviziilor”, se menţionează în document.
De asemenea, mai mult de două treimi din parcul auto de maşini rulate sunt din import (67,19%), iar peste jumătate dintre autovehicule sunt avariate (57,03%). Majoritatea ţărilor care oferă mai puţină transparenţă au o medie scăzută a valorii daunelor şi România nu face excepţie, ocupând locul 4 în clasament cu 2.938 de euro.
Pe de altă parte, România se prezintă ceva mai bine la vârsta parcului auto second-hand, cu o vechime de 9,19 ani, şi se clasează pe locul 9 din 23 în clasamentul pieţelor auto europene analizate.
Comentarii