Unii dintre noi o ştiau pe Anca Mizumschi din cărţile de poezie, alţii au cunoscut-o şi au ascultat-o în octombrie, la a 44-a ediţie „Labiş”, adică în urmă cu un deceniu, când am şi surprins-o în această fotografie la Mănăstirea Slatina. Mănăstirea a fost construită în anii 1553-1564 de Alexandru Lăpuşneanu, care îşi doarme aici somnul de veci. Precizarea îşi are rostul ei, deoarece pe 2 noiembrie 2022, la lansarea la Suceava a romanului său „Cei care cumpără stele” (Editura Trei, 2022), Anca Mizumschi a adus un memorabil elogiu secolului XVI, ca al efervescenţei creative, al călătoriilor şi descoperirilor, al construcţiilor durabile. Mai târziu, întărindu-l, stavrofora dr. Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneţ, avea să evidenţieze şi apariţia în acelaşi veac a frescelor exterioare unicat la vestitele biserici din nordul Moldovei.
Întâlnirea cu scriitoarea venită de peste Ocean, unde trăieşte acum, a avut loc la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, în contextul sărbătoririi celor 80 de ani care au trecut de la apariţia, la Cernăuţi, a primului număr al revistei Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB) – „Bucovina literară”. Evenimentul, care a reunit membri ai SSB din Suceava, dar şi din judeţ (stareţa dr. Gabriela Platon şi stavrofora Elena Simionovici de la Mănăstirea Voroneţ, Paraschiva şi Ioan Abutnăriţei de la Vatra Dornei, Mihaela Grădinariu – Râşca ş.a), precum şi, întotdeauna îmbucurător, liceeni, a prilejuit surpriza plăcută a înmânării lui Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele SSB şi redactor-şef al „Bucovinei literare”, a Diplomei de Excelenţă a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava (manager Angela Zarojanu), acordată SSB „pentru promovarea teatrului şi a mişcării culturale în Bucovina”. Aerul sărbătoresc al manifestării a fost accentuat de întâmpinarea participanţilor de dr. Alis Niculică în vârful treptelor care duc la Sala de Arte „Elena Greculesi” cu noul număr (Anul XXVIII, Nr. 3-4/2022) al revistei Bibliotecii „Scriptum” şi, la intrarea în sală, de darul numărului 80 al revistei „Bucovina literară”, care în deschiderea întâlnirii a avut parte de o răsfoire personală a celor prezenţi, cu un popas, chiar dacă scurt, asupra „Avanpremierei editoriale”, dedicată romanului care urma să fie lansat, şi de o răsfoire la microfon a redactorului-şef, cu accent pe saluturile personalităţilor condeiului receptive afectiv la aniversarea revistei literare a Bucovinei.
Anunţarea moderatorului şi prezentatorilor romanului – dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul Bibliotecii, prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, prof. dr. Isabela Vintilă şi Alexandru Ovidiu Vintilă, de asemenea doctor, în Istorie, a generat exclamaţia surâzătoare a invitatei, „Sunt singura care nu sunt doctor aici!”, deşi cu siguranţă adresarea de „Doamna doctor” nu i-a lipsit, Anca Mizumschi fiind absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla” Bucureşti, a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti şi având o experienţă de 14 ani ca psihoterapeut.
Remarcând de la început „formidabila sensibilitate lingvistică” a Ancăi Mizumschi, Elena-Brânduşa Steiciuc a mărturisit că a intrat, „vrăjită”, în romanul său ca într-un serai împodobit cu covoare de Buhara, că simţământul dominant a fost acela al unei polifonii bine orchestrate, al unei reverenţe faţă de un trecut plin de mistere, în care regăsim o proiecţie a omului contemporan. După o bogată prezentare a personajelor şi tramei romanului, universitara i-a prevăzut încununarea cu un premiu naţional, cu un premiu european.
Observându-i pe potenţialii cititori ai cărţii veniţi din toate părţile, Isabel Vintilă a constatat că „Tot judeţul a plecat la drum!” pentru un roman el însuşi „o poveste a călătorului” într-un loc îndepărtat, a unei depăşiri de hotare într-un Constantinopol imaginar, ales ca scenă a ilustrării convingerii autoarei că „toate popoarele pot vorbi aceeaşi limbă, se pot înţelege”. Marcaţi de o diversitate de sentimente, fiecare personaj încearcă în felul său să-şi cumpere steaua care să-i protejeze iubirea, faima, mărirea, a mai spus Isabel Vintilă.
Anca Mizumschi scrie poematic, imaginile au forţă, a afirmat Alexandru Ovidiu Vintilă, acest „poematic” conferind valoare romanului „Cei care cumpără stele”. Identităţile sunt insolite, dar autoarea le integrează cu siguranţă în ţesătura sa, care pe măsură ce se desfăşoară vorbeşte tot mai limpede despre om şi despre temerile sale, despre situarea sa în lume. Cartea „se citeşte cu indicibilă plăcere”, cum vor simţi şi cititorii, la rândul lor, dintre cei care cumpără stele.
Încântării lecturii mărturisite de toţi cei trei prezentatori i s-a adăugat aceea a citării, astfel că, rar sau chiar neobişnuit, la sfârşit Ancăi Mizumschi i s-au adresat multe întrebări pornind de la informaţiile conţinute de aceste citate. Dialogul cu publicul a fost precedat de o confesiune a autoarei, al cărei început a fost o declaraţie de dragoste pentru Bucovina. Călătoare („Anca lui Noe” îşi intitulează o carte de poezie din 2009), cu bunicii originari din Basarabia, născută pe ţărmul Mării Negre, în Dobrogea, trece Oceanul şi se stabileşte, la începutul anului 2016, în SUA, „la o vârstă la care puteam să fiu bunică”, a spus invitata, şi la care, adăugăm noi, era o poetă cunoscută, citită şi premiată. Ajunsă într-o ţară „un mozaic în sine”, a trăit (şi a exprimat liric, în volumul „Ţara mea suspendată”, 2018) „o uriaşă problemă de identitate”.
Această problemă pulsează şi în Babelul romanului Ancăi Mizumschi, oraşul Constantinopol şi Istanbul deopotrivă, cu Sfânta Sofia şi Hagia Sofia sa, dar şi cu moştenitorul padişahului, musulmanul Şehzade, căsătorit cu prinţesa safavidă Havva, una din fiicele şahului, adică nu o diacronie închipuită în sincronie, ci o lume a adversităţilor coexistând sub semnul aspiraţiei autoarei de găsire a unei limbi comune, nu prin reîntoarcerea la cea din prima perioadă a Babelului, ci a alteia, viitoare, nu un esperanto lingvistic, ci o speranţă construită pe temelia înţelegerii existenţei fondului comun al umanităţii. A faptului, cum a spus autoarea, că ceea ce ne aseamănă pe noi, oamenii, este mai puternic decât ceea ce ne desparte.
Cititorii (şi ascultătorii) cărţii au căutat, a părut a descoperi înrudiri ale Ancăi Mizumschi din acest roman cu povestitoarea celor o mie şi una de nopţi, ale personajelor cu unele din opera lui Gabriel García Márquez, din care numeroşi prozatori contemporani se trag, precum odinioară scriitorii ruşi din „Mataua” lui Gogol, au rostit sau au gândit numele lui Amin Maalouf, şi desigur al lui Orhan Pamuk, dar au detectat şi sonuri din Eugen Barbu, din Fănuş Neagu şi chiar din Doina Ruşti. Nu este nevoie ca scriitoarea să-i fi citit pe toţi, deoarece, dacă există un fond comun, de toleranţă, mai mult, de bunătate al omenirii, de ce să nu acceptăm şi unul al scrisului de calitate, o Selena, o stea în care se păstrează vii descoperirile, izbânzile sale, şi asemenea Lunii influenţează mările şi oceanele beletristicii de azi?
Întrebată de stavrofora Elena Simionovici, preşedinta de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, dacă află timp pentru a mulţumi Celui de Sus pentru harul cu care a fost dăruită, Anca Mizumschi a spus că da, prin cărţile pe care le-a publicat şi la care visează, adică prin ceea ce Alexandru Ovidiu Vintilă găsea cea mai importantă în viaţa, definitorie pentru personalitatea invitatei – literatura sa. De aici şi urarea Ancăi Mizumschi de a-i fi citit romanul cu bucuria cu care a fost scris, de aici şi dorinţa esenţială, vitală, de a scrie în continuare cu onestitate şi cu drag de limba română. De altminteri, ca şi prezentările cărţii, smerenia, inteligenţa, eleganţa răspunsurilor şi confesiunii Ancăi Mizumschi au cucerit publicul şi au determinat la sfârşit o plăcută îmbulzeală pentru achiziţionarea celor din urmă exemplare ale romanului aduse la Suceava.
În căutarea, descoperirea, asumarea şi slujirea identităţii sale, „de scriitor român de limba română”, tulburătoare rămâne laudatio adusă de Anca Mizumschi limbii române, implicit în roman prin limbajul său, şi în mărturisirea făcută (şi) sucevenilor: „Limba Română este un dar extraordinar. Tu, ca scriitor, te simţi privilegiat să scrii în limba română”.
Comentarii