Suceava

Percheziții domiciliare la tineri bănuiți de trafic de droguri

> Un tânăr a înființat o cultură de canabis într-o garsonieră

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat, miercuri, șapte percheziții domiciliare în municipiul Suceava și în localități limitrofe, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc, trafic de droguri de risc, în formă continuată, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept.

Potrivit anchetatorilor, din cercetări a reieșit că, începând cu luna iunie a.c., mai mulți tineri, din municipiul Suceava, ar fi desfășurat activități ilicite din sfera traficului de droguri și comercializării de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, comercializând atât droguri de mare risc (amfetamină, MDMA – ecstasy), droguri de risc (canabis), cât și „noi substanțe psihoactive”.

Astfel, aflăm că una dintre persoanele cercetate ar fi comandat, la data de 19 mai 2022, de pe un site de profil, mai multe produse din sfera traficului ilicit de droguri (semințe de plantă de canabis, îngrășăminte etc.), cu ajutorul cărora ar fi înființat o cultură de canabis, „de tip indoor”, într-o garsonieră din municipiul Suceava. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI