> „Despăgubiri se vor face doar acolo unde vor fi picioarele viaductului” arată primarul Ion Lungu
În ședința ordinară de săptămâna viitoare, Consiliul Local Suceava va supune aprobării confinanțarea din bugetul municipiului a construirii tronsonului al treilea al rutei alternative Suceava – Botoșani, inclusiv a viaductului peste calea ferată.
Valoarea totală a proiectului este de 78,21 de milioane de lei, suma de 43 de milioane de lei fiind asigurată din bugetul de stat prin Planul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, diferența de 35,21 de milioane de lei revenind municipalității sucevene.
Între timp, firma care a câștigat licitația organizată de primărie lucrează la evaluările terenurilor de pe coridorul de expropriere. Potrivit edilului-șef Ion Lungu, numărul exproprierilor va fi unul mai mic față de cel de pe tronsonul al doilea al rutei, pe care procedura amiabilă a decurs fără probleme.
„Pe strada Apeductului nu au fost niciun fel de comentarii, oamenii au fost bucuroși că le-am dat acei bani prevăzuți de lege și pentru că li s-au pus în valoare și celelalte terenuri. Sper să nu fie probleme nici în zona în care facem acest viaduct. Aici numărul persoanelor care vor fi despăgubite se va reduce, deoarece despăgubiri se vor face doar acolo unde vor fi picioarele viaductului” a precizat Ion Lungu.
Ultimul tronson al rutei alternative Suceava – Botoșani, cel de la Podul Unirii până la DN 29, ar urma să fie finanțat prin Planul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, peste calea ferată din zonă fiind prevăzută construirea unui viaduct în lungime de 1 km.
Ruta alternativă Suceava – Botoșani are circa 4 km, plecând de pe strada Apeductului, de la intersecția cu Calea Unirii și strada Traian Vuia, trecând pe lângă bazinele de decantare ale ACET, peste pârâul Cetății, continuă cu Podul Unirii peste râul Suceava – strada Energeticianului – strada betonată de lângă Termica, traversând calea ferată, ajungând pe strada Traian Popovici și ieșind în DN 29, în dreptul fostei Avicola Plopeni.
Pentru 33 de cetățeni expropriați pe traseul respectiv, incluzând strada Apeductului, Primăria Suceava a virat „într-un cont separat, în bancă, suma de 349.021 de lei”.
























Comentarii