11 noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

> În spitalele sucevene, ieri erau 25 de pacienţi cu COVID-19, între care un minor

În anterioarele 24 de ore au fost înregistrate în ţară 882 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 577 mai multe faţă de ziua de luni. Dintre cazurile noi, 203 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, a transmis ieri Ministerul Sănătăţii.

În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 65.150 de cazuri de infectare de la debutul pandemiei, dintre care 11 cazuri noi, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind 0,16.

Adăugăm că luni (zi în care informarea ministerului a întârziat) în judeţul nostru s-au înregistrat 8 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Distinct de cazurile nou-confirmate în ţară, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 60 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 era ieri 931, cu 29 mai puţine faţă de ziua anterioară.

La ATI erau internate 93 de persoane, cu 4 mai puţine faţă de ziua de luni. Din cei 93 de pacienţi internaţi la ATI, 83 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 52 sunt minori, 51 fiind internaţi în secţii, cu 5 mai mulţi faţă de ziua anterioară, şi unu la ATI, la fel ca în ziua de luni.

În spitalele din judeţul Suceava, ieri erau internaţi 25 de pacienţi cu COVID-19, între care un minor. Niciun pacient nu era tratat la ATI.

7 decese în ţară

Până ieri, 67.131 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat

În intervalul 17.10.2022 (ora 10:00) – 18.10.2022 (ora 10:00) au fost raportat de INSP 7 decese (5 bărbaţi şi două femei). Nu au fost decese survenite anterior intervalului de referinţă.Dintre cele 7 decese, unu a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, două la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 4 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi;2 dintre aceştia erau vaccinaţi, a precizat Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.490 teste RT-PCR (2.185 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 1.305 la cerere) şi 14.606 teste rapide antigenice.

Până marţi, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.549.578 de teste RT-PCR şi 11.775.695 teste rapide antigenice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI