Dimitrie Loghin la Biblioteca Bucovinei

Cu un public numeros, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică Dimitrie Loghin, care a reunit pe simezele sălii de lectură (ce va purta de-acum numele artistului) 36 de lucrări. Graţie prof. Viorelia Braicu, fiica pictorului, acestea vor intra în zestrea instituţiei-gazdă, eveniment sărbătorit şi cu un microconcert susţinut de chitara lui Ştefan Constandache, elev la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Despre Dimitrie Loghin şi despre gestul prof. Viorelia Braicu au vorbit dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul Bibliotecii, artistul plastic Iulian Asimionesei (autor al unui bust Dimitrie Loghin, căruia îi aşteptăm dezvelirea cu sentimentul unui moment de vârf al expoziţiilor şi donaţiilor Dimitrie Loghin purtând însemnul nobleţii Doamnei Viorelia Braicu), prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Lucia Puşcaşu, liderul artiştilor plastici suceveni, şi, desigur, prof. Viorelia Braicu.

Bucurându-ne cu toţii de îmbogăţirea pinacotecii Bibliotecii, ne-am gândit cu drag la fostul său director, Emil Satco, cel atât de preţuit de artiştii plastici, întemeietorul şi promotorul extinderii pinacotecii. Şi al cărui nume ar merita de asemenea să fie purtat de unul din spaţiile Bibliotecii, instituţie pe care a slujit-o cu pasiune şi devotament şi căreia i-a dat numele asociat azi, nu numai în Bucovina, cu o vie şi permanentă mişcare în favoarea cărţii şi a culturii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI