În linişte

> L.D. CLEMENT

…Mai ales după o perioadă îndelungată de pandemie şi, în consecinţă, de lipsă a evenimentelor cu public de orice fel, ediţia recentă a „Nopţii Muzeelor” a dovedit – peste tot în ţară, în judeţ, în municipiul Suceava (în context, Muzeul Naţional al Bucovinei fiind prins într-un top de popularitate în România!) – că destui oameni sunt interesaţi de divertisment şi chiar de cultură propriu-zisă, de cea mai bună calitate. A zice „destui” ar însemna totuşi a ezita între a zice mulţi sau puţini… Iată că, pentru aproape 80 de obiective muzeale avute în acest an în vedere de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, aproape 242,5 de mii de vizitatori a însemnat un record de participare. Desigur, a raporta acest număr la evenimente asemenea anterioare va fi însemnând mult şi peste. Pe de altă parte, îndrăznesc a spune, a-l raporta, secvenţial, la populaţia ţării, la cea a unei aşezări, pe de o parte, sau la eforturile de altfel uriaşe şi cheltuielile (niciodată mulţumitoare pentru specialiştii implicaţi dinăuntru) de menţinere şi susţinere a sistemului, a structurii culturale… nu ştiu, nu-mi dau seama ce înseamnă. Altfel, evenimentul recent, de record, arată, din nou, că există un public poftitor de gratis, în rândurile căruia presimt că „destui” sunt cei care nu că n-ar avea (chiar şi-n aceste vremuri mai triste) „destule” parale pentru un bilet, dar care preferă să le economisească pentru alte cheltuieli şi investiţii personale. Poate că, de fapt, am scris aceste rânduri pentru o minoritate care, din când în când – la alegerea sa şi nu neapărat la chemarea evenimentului gratuit – îşi îngăduie ca, într-o zi oarecare, cu bilet, să păşească (de exemplu) în liniştea unui muzeu şi să se informeze, să admire etc. ce este acolo, fără niciun fel de aglomeraţie… Ca şi cum totul este, ieftin, numai al lor!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: