> Pe raza judeţului Suceava nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuţei sau vreo suspiciune de îmbolnăvire, a precizat instituţia
Directorul executiv al DSP Suceava, Olivia Ioana Vlad, a infirmat, duminică, zvonurile potrivit cărora la Spitalul Municipal Rădăuţi ar exista un caz de variola maimuţei.
„Contrar informaţiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuţi, DSP Suceava infirmă această suspiciune. Pe raza judeţului Suceava, nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuţei sau vreo suspiciune de îmbolnăvire” a arătat Vlad.
Ea a explicat că, potrivit dr. Angelica Popescu, şeful Secţiei de boli infecţioase din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, cazul de la Rădăuţi este din punct de vedere clinic şi epidemiologic al unei paciente de 49 de ani cu varicelă, infectată după contactul cu copiii, membri de familie, care au avut această boală.
În ceea ce priveşte variola maimuţei, principalul mod în care poate fi răspândită boala este contactul fizic apropiat şi prelungit cu o persoană care are variola maimuţei.
„Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării pacientei din Rădăuţi cu virusul variolei maimuţei. Pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost postat un material recent pe această temă elaborat de Biroul Regional pentru Europa al OMS, pentru mai multe informaţii legate de variola maimuţei” a precizat directorul DSP Suceava. (N.B.)
























Comentarii