Prietenii

> L.D. CLEMENT

…Nu de azi, de ieri funcţiona presupunerea că voturile pentru muzica de la Eurovision se acordă şi conform unui „protocol” neoficial implicând prietenii, frăţii, simpatii; bunăoară între ţări nordice, sau latine, sau vecine, sau ex-sovietice, sau… Pe de altă parte (aspect de înţeles), inclusiv ca urmare a promovării în alte state, înaintea concursului final, a unor melodii; chestie de marketing, bugete etc. Până la aşteptatul răspuns din partea EBU, România şi alte 5 ţări pare-se că au devenit ţinte ale unui excepţional exerciţiu de rigoare demarat de organizatorii competiţiei. Potrivit unor surse doar de ea ştiute, VRT, televiziunea publică belgiană, a dat de veste cum că între juriile din România, Muntenegru, San Marino, Georgia, Azerbaidjan şi Polonia ar fi existat o „înţelegere” conform căreia să-şi acorde puncte între ele. Însă conform TVR, în clasamentul final al juriului din România (cel interzis de organizatori, din care Ucraina a lipsit!), dintre satele „vinovate”, doar Polonia a figurat cu 8 puncte. În schimb, din partea juriilor, Wrs-ul carpatin a căpătat puncte de la Grecia, Spania (şi ele punctate de România – să fi fost o altă înţelegere?!), plus Germania. Cât despre votul telefonic al publicului (max. 20 de apeluri per capita), cel despre care se zice că, de fapt, a răsturnat în 2022 clasamentul juriilor şi a decis campioana, la această ediţie a rămas obscur publicului, în detaliile sale. Potrivit unei tradiţii, România aştepta aprecieri mai ales din statele cu numeroşi români, de pildă Italia, Spania, Austria, Germania, Anglia, Israel, Grecia, nu în ultimul rând din Republica Moldova. Apropo! Oarece scandal e şi la Chişinău, unde publicul ar fi votat pentru român, însă juriul cel competent nu l-a auzit deloc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI