Costuri mai mari cu 85% la asfaltarea şi întreţinerea străzilor din Suceava 

> S-au scumpit materialele, iar firmele care asfaltează nu au forţă de muncă suficientă” arată primarul Ion Lungu

 În bugetul pe anul 2022, Primăria Municipiului Suceava are prinse, pentru intervenţii la carosabil, 25 de milioane de lei, reabilitări trebuind a fi făcute pe cel puţin 50 de străzi.

La această dată, asocierea Florconstruct, SUCT, Autotehnorom şi ConBucovina are „fronturi deschise pe 5-6 străzi, lucrurile nu merg cum trebuie”, iar perspectiva este îngrijorătoare.

„Cea mai gravă problemă pe care o avem astăzi în Suceava este cea legată de lucrările de asfaltare. Avem un număr destul de limitat, de 6-7 formaţii de lucru, când, altădată, erau şi câte 12-15 formaţii care lucrau în municipiu. Pe lângă faptul că a crescut preţul materialelor, nu există nici muncitori calificaţi pentru asfaltări” subliniază edilul-şef sucevean.

La această dată, intervenţiile la infrastructura rutieră se fac în baza vechiului contract, prelungit prin hotărâre a Consiliului Local. Primăria a demarat procedurile pentru atribuirea serviciului de întreţinere-reparare de străzi, iar cu oferte au venit asocierea Florconstruct, SUCT şi Autotehnorom, precum şi cea dintre Grup Construct Bucovina şi Auto Prima Serv.

„Aşteptăm să se finalizeze noua licitaţie pentru asfaltări. Preţurile sunt foarte mari, ofertele venite sunt cu circa 85% peste cele cu care se lucrează în prezent. Există multe străzi care trebuie reparate, asfaltate, dar, din păcate, lucrurile nu merg cum trebuie. S-au scumpit materialele, iar firmele care asfaltează nu au forţă de muncă suficientă” a precizat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: