Ajutor guvernamental pentru turismul de incoming

> Potrivit ministrului Daniel Cadariu, este vorba despre 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat cel puţin patru nopţi de cazare în România

 Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a anunţat lansarea în consultare publică a schemei de minimis pentru turismul de incoming.

„Incomingul este deosebit de important, fiind o activitate de export pentru ţară, prin contribuţia de valută adusă în România de către vizitatorii străini. Din acest motiv, lansăm spre consultare publică schema de minimis care va contribui la repoziţionarea noastră, ca destinaţie competitivă” a declarat Cadariu.

El a arătat că, în mod concret, cheltuielile efectuate de operatorii economici pentru organizarea acestor pachete turistice vor fi decontate parţial cu fonduri de la bugetul de stat.

„Iniţiativa va facilita activitatea economică a mediului privat, aspect ce se traduce în atragerea turiştilor străini, în creşterea încasărilor provenite din turism şi, prin urmare, în creşterea contribuţiei turismului în PIB” a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Potrivit proiectului aflat în consultare, sprijinul financiar, de la bugetul de stat, va fi de 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puţin 4 nopţi de cazare în România. Suplimentar, se mai achită 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadru aceluiaşi sejur sau circuit turistic. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI