Poliţia Suceava a stabilit că accidentul cu trei autovehicule de luni după-amiază la Ilişeşti a fost produs de un şofer care nu a respectat distanţa faţă de autoturismul care circula în faţa sa.
Luni, la ora 14:25, un bărbat conducea o autoutilitară Mercedes Benz pe DN 17, dinspre Păltinoasa spre Stroieşti, iar la intrare în localitatea Ilişeşti, din cauză că nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autovehiculul care circula în faţa sa, a intrat în coliziune faţă-spate cu o autoutilitară Dacia condusă regulamentar, pe acelaşi sens, de un bărbat, proiectând-o într-un autoturism Volvo condus regulamentar, din sensul opus de deplasare, de un bărbat.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a şoferului autoutilitarei Dacia. El a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava pentru acordarea asistenţei medicale.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Ulterior, le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (N.B.)
























Comentarii