Îl regăsim falnic brad în Ţara Fagilor, păstrându-i iubirea şi neuitarea

Mircea Motrici – „zburător prin eter”

Mircea Motrici: „…Nu puteam să ajung la radio, pe calea undelor, dacă nu-mi luam aripi din aviaţie.”

Dacă într-o oglindă ne vedem chipul, într-o operă de artă ne vedem sufletul. Nobleţea sufletului scriitorului şi jurnalistului Mircea Motrici,  corespondent special la Radio România Actualităţi şi Radio Iaşi pentru judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi, a prins contur  în noua culegere „Mircea Motrici. Portretul robot al corespondentului local de radio”, apărută, graţie soţiei Rozalia,  în 2021, la Editura  StudIS din Iaşi.

Volumul, constituit din 10 compartimente,  are ca obiect de referinţă, după cum sensibilizează prefaţatorul Grigore Ilisei, o lucrare de licenţă, în care jurnalistul  se inspira din implicarea sa în  presă, teza intitulată „Portretul robot al corespondentului local de radio” fiind susţinută cu succes de Mircea Motrici la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În cele peste 125 de pagini ale lucrării, Mircea Motrici dezvăluie  propriile reflecţii asupra a ceea ce crede că ar trebui să fie crezul corespondentului local de radio, „Cum se seamănă cuvintele pe calea undelor?… Ajung să dea roade pe terenul receptării”, aşa cum i s-au decantat în peste un deceniu în exercitarea acestei funcţii, cu principiile teoriei presei, însuşite din cercetarea unei imense bibliografii de specialitate.

De altfel, Mircea Motrici nu conturează în conţinutul tezei sale „portretul robot” al corespondentului local, ci ne propune un profil de fel robotizat al acestuia, adică după chipul şi asemănarea autorului, un liric, un reporter sentimental, care ştia şi reuşea să-şi controleze pornirile şi să se încadreze în cerinţele postului de reporter.

Atras de vraja radioului, fascinat „de cuvântul zburător prin eter”, încă din copilăria-i  petrecută în Udeştii natali, care au dăruit culturii române pe Haralamb Mihăiescu, Eusebiu Camilar, Constantin Călin, Constantin Ştefuriuc, Mircea Motrici, „un as al jurnalismului scris/vorbit”, în dimensiunea cuceritoare a demersului  său, după cum a constatat Grigore Ilisei, „investea cu generozitate întreaga sa energie ca să dea viaţă oricărui act jurnalistic”.

Astfel au apărut şi primele cărţi de reportaje, de versuri ce aveau în timp  să-i înavuţească palmaresul creaţiei, după decesu-i prematur soţia-i Rozalia fiind angajată în păstrarea şi popularizarea moştenirii literare a regretatului ei soţ.

   Chiar în primele zile ale  Revoluţiei, împreună cu încă doi colegi, a editat ziarul „Tinerii Revoluţiei”.

„A fost primul ziar liber în care am putut să scriu liber şi mă bucur că am putut să o fac aşa cum mi-a dictat inima. Din acel moment am simţit nevoia să «trădez» meseria, e un fel de a spune, să părăsesc aeroportul Suceava şi să dau frâu liber pasiunii. Aşa am înfiinţat primul birou de presă – publicitate din judeţul Suceava, la BTT”.

În 1990, după şase luni, a înfiinţat primul ziar de turism din Moldova, „Dulce Bucovină”, după care i-a fost propus  postul de corespondent pentru Suceava la Radio România, fiindcă avea deja o experienţă de la Radio Iaşi, unde transmitea două sau chiar trei corespondenţe pe zi. „Mai în glumă, uneori spuneam că nu puteam să ajung la radio, pe calea undelor, dacă nu-mi luam aripi din aviaţie…”; în destăinuirea sa mărturisitoare, Mircea Motrici îşi dezvăluia dragostea, pasiunea pentru activitatea profesată. E satisfacţia unui jurnalist care a crezut în puterea cuvântului, precum a crezut în prietenie. „Am câştigat mulţi prieteni fără ca eu să-mi fi propus acest lucru. Este cel mai frumos dar, pe care un reporter, în drumurile sale spre documentare, îl primeşte: să se întoarcă acasă, cu reportajul, cu însemnările, cu un nou prieten…”.

Ctitor al cuvântului, scriitor şi jurnalist dăruit cu har, Mircea Motrici este iubit pe orice palmă de pământ pe unde l-au purtat dorul de români şi datoria de reporter. Veşnic călător  pe drumul sufletului românesc, a purtat dorul românilor  de la Cernăuţi spre Chişinăul drag, pentru a-şi face noi prieteni. Profesionist înnăscut,  îşi îndeplinea cu dăruire misiunea de radioreporter, fie că făcea transmisiuni în direct de la Cernăuţi, de la sediul ziarului „Zorile Bucovinei”,  fie  că  transmitea reportaje de la Sfântul Munte Athos, de la sacrele lăcaşe de închinare, mănăstirile voievodale Putna, Voroneţ, Suceviţa sau  din Basarabia.

O altă oază de lumină spre inima interlocutorilor  a fost acea că a mers cu sufletul deschis spre ei. A găsit acel firicel ce leagă, înrudeşte suflete. A ştiut să bată la inima lor ca ei să-şi deschidă sufletul. „Vocile pe care le păstrez pe benzile magnetice sunt comori ale unui timp trăit aici, în nord de ţară, în Bucovina, la Suceava sau la Cernăuţi, în Basarabia sau pe alte meridiane ale lumii. Ele măsoară un timp al căutărilor. Unii interlocutori, e adevărat, nu mai sunt şi nu-mi rămâne decât să-i mângâi, în continuare, cu amintirea mea dragă…” conştientizează scriitorul.

Conform  „reţetei lui David Randall” care afirma în cartea sa, „Jurnalistul universal”, că există două feluri de jurnalism –  jurnalism de bună calitate şi de slabă calitate –, în acest univers se încadrează şi corespondentul local de radio. El este un jurnalist universal de bună calitate.

Pe aceleaşi paliere se înscrie şi afirmaţia istoricului Ştefan S. Gorovei, referitoare la profesionalismul celor ce slujesc radioul. „Profesiunea de jurnalist radio nu este o slujbă ca oricare alta, ci o slujire care presupune abnegaţie şi smerenie, gândire limpede şi largă şi, mai presus de toate, dragoste şi înţelegere pentru cei slujiţi astfel: oamenii”, accentuează autorul. Deci trebuie să arzi permanent în efervescenţa creaţiei, precum prietenul românilor din Cernăuţi, Mircea Motrici, care  şi-a trăit cu sufletul profesia, cu multă ardoare, jurnalistica fiind pasiunea lui nepotolită.  Ne-a lăsat, pe lângă o frumoasă amintire,  creaţii de mare valoare. Anume soţia-i Rozalia, preşedinta Asociaţiei Culturale „Mircea Motrici” din Suceava, a fost şi este cea care   i-a valorificat şi readus la viaţă o serie de scrieri.

„Mircea Motrici s-a dăruit nobilei profesii animat de un crez, acela de a face azi un lucru mai bine ca ieri” scrie Grigore Ilisei.  Or, „dorinţa de a învăţa l-a îndreptat la o vârstă, ce nu mai era nici pe departe a şcolarităţii, spre amfiteatrele şi sălile de seminar ale Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Institutului de Studii Europene «Ştefan Lupaşcu» din Iaşi, unde l-am avut student, un student bătrân cu entuziasm tineresc. A străbătut cu seriozitate cei patru ani de studii şi şi-a finalizat parcursul universitar”.

Îşi iubea meseria  până la sacrificiu şi o preţuia. E grăitoare în acest sens una dintre mărturiile din lucrarea sa de licenţă, în care autorul dezvăluie  calea spre tribuna cuvântătorului eterului: „…nu puteam să ajung la radio, pe calea undelor, dacă nu-mi luam aripi din aviaţie”.

Doamna Rozalia Motrici, „paznicul de far” al memoriei lui Mircea Motrici, s-a gândit să publice această meritorie cercetare din aria teoriei şi practicii presei, cu o pregnantă coloratură personală, având credinţa că apariţia ar întregi imaginea soţului ei, revelându-i şi latura de gânditor într-ale presei alături de cea de respectat practician al acesteia. E tocmai pata de culoare, cu expresia sa, adăugată pe portretul jurnalistului de radio şi al mânuitorului de condei, scrie prefaţatorul culegerii. „Cât a existat Mircea Motrici şi-a cultivat vocaţia şi a avut grijă ca nu cumva să se stingă flăcăruia acesteia chiar atunci când abia pâlpâia. A fost peste măsură de fericit să vadă cum creşte flacăra în momentul alinierii astrelor. Doamna Rozalia Motrici veghează să nu se stingă lumina acum, când soţul ei e în Împărăţia eterului. De la transformarea casei natale din Udeşti a lui Mircea Motrici în spaţiu memorial, la publicarea postumă a moştenirii sale, se alcătuieşte un binevenit «cântec al amintirii».”

„Fiecare se ridică prin faptele lui. Dacă ai fapte – eşti apreciat. Nu dai nimic material, ci spiritual. Un om poate să aibă zece facultăţi… Degeaba dacă nu este OM”.  Departe de gândul de a fi conturat portretul robot al corespondentului local de radio, subiectul acesta rămâne mereu deschis. Rămâne să fie completat cu alte file dintr-o experienţă ce-şi adaugă cu fiecare zi noi cercuri dintr-o pasiune ce domină viaţa. Viaţa de reporter radio, de corespondent la Radio România… Ce poate fi mai frumos?!… Pasiunea  ce l-a stăpânit şi înnobilat o viaţă, până în 2007, când a decedat la o vârstă prematură, la doar 54 de ani. Luptător şi susţinător înflăcărat al unităţii românilor de pretutindeni, izbutise să-şi creeze un nume în împărăţia eterului –  de la reportajul radiofonic, Mircea Motrici a trecut la cel literar. Anume cărţile i-au deschis porţile Uniunii Scriitorilor. Graţie soţiei Rozalia, Mircea Motrici trăieşte prin cărţile postume.

Noi, jurnaliştii de la „Zorile Bucovinei” şi prietenii lui Mircea Motrici din Cernăuţi, uniţi într-o icoană a pătimitei noastre Bucovine, înălţăm spre cer smerite rugăciuni, în imaginaţie  regăsindu-l undeva sus, într-o lume mai bună, într-o oază liniştitoare de verde de Suceviţa, de albastru de Voroneţ şi imaculat de Putna, de unde Eminescu a lansat apelul la unitatea tuturor românilor, îl regăsim un falnic brad în Ţara Fagilor, păstrându-i iubirea şi neuitarea.

FELICIA NICHITA-TOMA, 

„Zorile Bucovinei”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: