Ion Lungu, în pelerinaj în Ţara Sfântă

 > Edilul-şef de la Suceava s-a întâlnit cu primarul din Betleem, cu care a convenit reluarea colaborării suspendate din cauza pandemiei

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că efectuează un pelerinaj în Ţara Sfântă.

Cu ocazia acestei deplasări, el a avut o întâlnire cu primarul oraşului Betleem, Hanna Hannania, cu care a decis să fie reluată colaborarea suspendată în ultimii 2 ani ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus.

Reamintim că oraşele Suceava şi Betleem sunt înfrăţite din anul 2018, iar acordul de parteneriat a fost semnat la Suceava şi Betleem.

La întâlnirea cu primarul din Betleem a participat şi secretarul general al Consiliului Local Suceava, Ioan Ciutac.

Totodată, delegaţia Primăriei Suceava a vizitat Academia de Muzică din Betleem, iar cei doi primari şi-au propus să iniţieze un proiect de colaborare între Colegiul de Artă din Suceava şi Academia de Muzică din Betleem, urmând ca elevi talentaţi, viitori muzicieni, de la cele două unităţi şcolare, să se viziteze reciproc.

Ion Lungu a mai spus că s-a mai convenit ca, într-o primă fază, să fie reluată colaborarea în domeniul cultural, educaţional şi economic a oamenilor de afaceri.

El l-a invitat pe primarul Hanna Hannania să vină cât mai curând la Suceava.

Ion Lungu consideră că este o onoare ca oraşul Suceava să fie înfrăţit cu oraşul Betleem, care are încheiate zeci de parteneriate de înfrăţire cu oraşe importante de pe întreg mapamondul.

În România, Suceava este al doilea oraş înfrăţit cu Betleem după sectorul nr. 1 din Bucureşti. De curând, şi municipiul Arad s-a înfrăţit cu Betleem. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI