Consiliul Judeţean Suceava a luat act, vineri, de demisia din calitatea de consilier judeţean şi de vicepreşedinte a lui Cristinel Creţu.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, le-a spus consilierilor judeţeni că demisia lui Cristinel Creţu din funcţiile de consilier judeţean şi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava a fost depusă la data de 20 aprilie, la secretarul general al judeţului.
El a explicat că urma să fie îndeplinită procedura de a se lua act de demisia din CJ Suceava a lui Cristinel Creţu.
Consiliul Judeţean Suceava a votat cu 33 de voturi „pentru” proiectul de hotărâre şi niciun vot împotrivă sau abţinere.
Prin această hotărâre s-a vacantat un post de consilier judeţean, care va fi ocupat de un supleant de pe lista PNL. S-a vacantat şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, urmând ca aceasta să fie preluată de un consilier ce va fi ales cu majoritate în plenul CJ Suceava.
Reamintim, Cristinel Creţu a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj în data de 5 aprilie, el fiind acuzat de procurorii DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Procurorii DNA Cluj au solicitat Tribunalului Cluj să aprobe prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă, instanţa urmând să se pronunţe astăzi asupra cererii. (N.B.)
























Comentarii