> „Am emoţii faţă de preţurile care vin, pentru că toate materialele legate de asfaltare s-au scumpit” arată primarul Ion Lungu
Doi competitori s-au înscris la licitaţia pentru atribuirea serviciului de întreţinere şi reparaţii a străzilor din municipiul Suceava. Primarul Ion Lungu spune că finalizarea cât mai rapidă a licitaţiei este esenţială pentru demararea la timp şi în forţă a intervenţiilor la infrastructura rutieră din reşedinţa de judeţ, mai ales în condiţiile în care contractul cu fostul operator este expirat şi în prelungiri.
„O licitaţie importantă este cea legată de reparaţia străzilor. Cum am mai spus, mai avem o prelungire de contract până la sfârşitul lunii mai. Există două oferte, sperăm ca una dintre ele să fie eligibilă, să existe un câştigător, în aşa fel încât să avem asigurat contractul de asfaltare pentru acest an” subliniază primul gospodar al Sucevei.
Cu oferte au venit asocierea Florconstruct, SUCT şi Autotehnorom, precum şi cea dintre Grup Construct Bucovina şi Auto Prima Serv.
Valoarea contractului licitat şi care ar urma să fie parafat cu asocierea câştigătoare a competiţiei este de 10 milioane de lei, inclusiv TVA. Din informaţiile pe care le deţinem, anteriorul contract, aflat acum în prelungiri, a fost parafat cu asocierea Florconstruct, SUCT, Autotehnorom şi ConBucovina.
„Am emoţii faţă de preţurile care vin, pentru că toate materialele legate de asfaltare s-au scumpit, începând cu produsele de balastieră. Ca să nu mai vorbim de bitum care oricum se găsea cu greu, acum fiind şi mai problematic” a punctat Ion Lungu.
























Comentarii