După controale la firme din Vicovu de Sus, Brodina şi Frătăuţii Noi

Material lemnos confiscat şi amenzi de zeci de mii de lei aplicate de poliţişti 

Poliţişti din cadrul Serviciul de Ordine Publică – Biroul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control, joi, pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase, la două societăţi de profil cu sediul social în Vicovu de Sus.

Potrivit IPJ Suceava, în urma efectuării balanţei dintre stocurile scriptice raportate în SUMAL 2.0 şi stocurile faptice de material lemnos inventariate, echipa de control a constatat că una dintre societăţile comerciale nu deţine în depozit 41,90 mc de lemn rotund de răşinoase.  De asemenea, s-a constatat că operatorul economic nu a împrejmuit depozitul societăţii conform legislaţiei silvice. În acest caz au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 lei reprezentantului societăţii comerciale, conform Legii nr. 171/2010. Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 41,90 mc de lemn rotund de esenţă răşinoase în valoare totală de 8.380 de lei.

La cea de-a doua firmă, după efectuarea balanţei dintre stocurile scriptice raportate în SUMAL 2.0 şi stocurile faptice inventariate, echipa de control a constatat că firma deţine în depozitul societăţii 6,04 mc de lemn rotund de răşinoase fără documente care să ateste provenienţa legală.  De asemenea, s-a constatat că operatorul economic nu a respectat obligaţia de a efectua fotografii corespunzătoare materialului lemnos transportat cu avizele de însoţire electronice raportate în SUMAL 2.0.

În acest caz au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale in valoare de 5.000 lei reprezentantului societăţii comerciale, conform Legii nr.171/2010. Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 6,04 mc de lemn rotund de esenţă rășinoase, în valoare totală de 1.209 lei.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice cu sprijinul specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere au organizat şi desfăşurat săptămâna trecută, marţi şi miercuri, o acţiune  privind exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos pe raza comunelor Brodina şi Frătăuţii Noi, ocazie cu care au fost verificate două societăţi comerciale şi au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.000 lei. În cadrul acţiunii, poliţiştii au confiscat 65,35 mc de material lemnos, în valoare de  53.067 lei.

Un alt caz a fost constatat de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală  Vadu Moldovei, care au oprit pentru control, pe raza comunei Râşca, o autoutilitară condusă de un bărbat de 50 de ani, din Boroaia, care transporta material lemnos. Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de provenienţă pentru materialul transportat, poliţiştii au cerut sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit că el transporta 5,373 mc de buşteni gater de esenţă răşinoase. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea Legii nr. 171/2010 cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar materialul lemnos, în valoare de 3.137,83 lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Râşca. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI