Semn

Cartea interzisă (I)

Suceava îşi are cartea ei interzisă de cenzura comunistă. Vor fi existând mai multe, dar pe una o am în mână – achiziţionată din curiozitate de pe piaţa bogată şi ieftină a obiectelor de acest fel considerate tot mai mult vechi, inutile şi incomode –, precum am avut ocazia să văd şi proba a ceea ce afirm: documente oficiale care vorbesc despre această cartea, după scoaterea ei din tipografie, ca fiind …inoportună.

Cunosc destul de bine, trebuie să spun, ce însemna „inoportun” la vremea în discuţi: un termen din vocabularul sobru al părţii discrete a autorităţii, în aparenţă delicat, din limbajul elevat al diplomaţiei, dar care atunci când era folosit ca etichetă pentru ceva, punea pe loc în mişcare, cu totul şi cu totul nediplomatic, nedelicat şi neelevat, o forţă de constrângere drăcească.

Nu reuşesc să dibuiesc însă motivul pentru care cartea în cauză a devenit inoportună şi nici nu cred că răspunsul la întrebare îi poate sta cuiva la îndemă. A trecut o jumătate de veac, iar evoluţiile felurite – dar cu un curs cert către libertate, fie ea şi amestecată cum este – din viaţa noastră publică au făcut să pară din altă lume astfel de lucruri. Excepţie ar face, fireşte, implicaţii poveştii – deşi li s-ar cere şi lor să producă probe şi argumente care ar putea să-i rătăcească în hăţişuri de percepţii subiective şi de amintiri infidele. Dar cine s-ar grăbi să creadă că ar fi vorba de exagerări zeloase, de idei şi concluzii cu sursa în adevărul ideologic în mai mare măsură decât în realităţile propriu-zise – sau invers, de susţineri neconforme cu adevărul de partid –, probabil că s-ar înşela.

Cenzura comunistă nu doar că n-a funcţionat mai deloc într-o logică, să-i zicem, dacă aşa ceva chiar exită într-un totalitarism, a firescului, dar nici măcar într-o logică proprie, a ideologiei şi a politicii care au născut-o, nu s-a ilustrat strălucit. Ea s-a compromis, de fapt, profesional şi tehnic vorbind – pentru că trebuie să-şi aibă şi o astfel de instituţie prestigiul ei, câştigat prin rigoare şi seriozitate funcţională, care să o facă respectabilă, nu doar temută –, coborând aleatoriu în conjunctural, totodată din exces de prudenţă uneori, făcându-şi de lucru, apoi, frecvent cu situaţii puţin semnificative sau cu fapte minore şi, de asemeni, folosită ca pretext sau pusă să tranşeze – cu sancţiuni, cu reduceri la tăcere – în dispute şi răfuieli interpersonale mai mult sau mai puţin private. Trebuind să fie un instrument de control – statul socialist a excelat în consideraţia acordată controlului –, a sucombat destul de curând din motive de neprofesionalism, excese felurite şi, deşi poate părea ciudat, din criză de autoritate, aceasta cauzată de factori numeroşi şi diferiţi, precum amestecul de partid în gestionarea problematicii instituţionale, dar şi, în acelaşi timp, nemulțumirea de partid, manifestată în forme individuale sau colective, în faţa realităţii unei instituţii de control foarte incomode inclusiv pentru protipendada comunistă. Ceea ce nu înseamnă că a dispărut vreodată în statul comunist cenzura ca atare, doar că ea s-a transformat în autocenzură – nu mai puţin terorizantă şi imprevizibilă, doar că în această formulă, reactivând pentru toată lumea apăsarea păcatului originar în varianta lui partinică, adusă mai la discreţia stăpânilor de butoane şi mai adecvată ierarhiei adevărate, cea din partid.

Cartea, luxos realizată ca obiect, de aproape 300 de pagini, are titlul „ara de Sus în clocotul revoluţiei. 1944-1948” şi ca editori, Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Educaţie Socialistă şi Muzeul Judeţean Suceava. Caseta tehnică arată că i-a fost comandată Intreprinderii Poligrafice Suceava de către Muzeul Judeţean în 1972 şi tipărită în acelaşi an. Redactor, Grigore Foit, coperta, cu drapelul PCR, Dumitru Rusu – oameni respectaţi, primul fiind la acea dată director, iar celălalt, salariat al Muzeului. Autorii, cu numele înscris doar pe pagina de gardă, ca să încapă nestânjenită pe coperta neagră flamura de partid conturată aurit, omagial – poate pentru partid, la aproximativ 50 de ani de la înfiinţare, poate „Republica” sau poate chiar vreo revoluţie al cărei clocot să se fi încheiat în 1948 – sunt înşiruiţi probabil în ordinea importanţei de partid, pentru că distribuirea lor în cuprinsul culegerii este cu totul alta: Vasile G. Ionescu, Petru Rusşindilar, George L. Ostafi, Mihai Iacobescu.

Pagina următoare celei de titlu este rezervată nelipsitului deja citat din rostirile lui Nicolae Ceauşescu – pe care îl vedem, întorcând fila, într-o imagine cam ştearsă, în vizită la Suceava („Momente de neuitat pentru suceveni” – zice explicaţia), salutând o mulţime doar presupusă, într-un peisaj populat cu tovarăşi cu munci de răspundere de partid şi de stat şi cu blocuri turn. Un citat de reprodus aici nu doar pentru ştiinţa sau curiozitatea unora, ci şi spre provocare de melancolice sau de altă natură amintiri: „…vigoarea şi tinereţea partidului sunt la fel ca şi ale anotimpului în care s-a născut. El este veşnic tânăr şi devine an de an tot mai viguros, deoarece îşi trage seva dătătoare de viaţă din legăturile indestructibile cu poporul, cu glia strămoşească, din concepţia despre lume şi viaţă a clasei muncitoare – materialismul dialectic şi istoric”. Un sensibil şi un poet „tovarăşul”, s-ar putea spune, înzestrat şi cu naivităţi în consecinţă. Sigur, mai la vale, când intră în portativul ideologic, fără de care nimic nu se poate, nu devine mai puţin naiv (sens în care îl sprijină şi limba de lemn de esenţa cea mai tare!), ci doar mai sobru, mai grav. Partidul cel tot mai viguros şi tot mai tânăr, cum a şi murit, săracul, înainte a de a apuca să probeze chestia cu veşnicia, a tras într-adevăr sevă din orice, cum fac în general partidele, şi era într-adevăr în toate. Nu era el chiar ceea ce spunea conducătorul lui – dar oare care partid este vreodată ceea ce susţine că ar fi? Şi mai ales în legătură cu poporul, cu glia strămoşească şi cu concepţia despre lume şi viaţă a clasei muncitoare…

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: