Bătălia de la Codrii Cosminului – 524 de ani

Oştenii lui Ştefan cel Mare, comemoraţi la Valea Cosminului

În data de 24 octombrie a.c., la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din localitatea Valea Cosminului, a fost oficiată o slujbă de comemorare a oştenilor voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt care au căzut la datorie în bătălia de la Codrii Cosminului.

Ceremonia religioasă pentru pomenirea eroilor neamului, care cu 524 de ani în urmă au luptat vitejeşte împotriva regatului polon, a fost oficiată de părintele paroh Dimitrie Gaina.

Acţiunea de comemorare a celor care şi-au dat viaţa, apărând dreapta credinţă, baştina străbună şi graiul matern a fost organizată de Asociaţia sportiv-culturală „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Societatea culturală „Valea Prutului” şi Societatea Bibliotecarilor Bucovineni din Cernăuţi.

La evenimentul duhovnicesc au participat zeci de enoriaşi din localitate, oameni de cultură, jurnalişti şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi.

După predica rostită de preacucernicul părinte Dimitrie, despre necesitatea cinstirii înaintaşilor noştri, păstrarea adevăratei credinţe strămoşeşti şi a limbii materne, în faţa enoriaşilor au vorbit: Alexandru Muntean, preşedintele Asociaţiei „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Vasile Rauţ, preşedintele Societăţii „Golgota”, şi Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”.

Cei care au luat cuvântul au vorbit despre importanţa acestui eveniment în istorie, îndemnând participanţii la manifestare să nu lase în negura uitării faptele vitejeşti ale lui Ştefan cel Mare şi ale oştenilor săi.

De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui grup de tineri artişti din satele Costiceni şi Vancicăuţi, îndrumaţi de profesorul Vladimir Raţă, care au interpretat mai multe melodii de suflet, printre care şi renumitul cântec românesc „Cântă cucu-n Bucovina”. Membrii corului parohial au interpretat în cadrul acţiunii cântecul patriotic „Când a fost să moară Ştefan”.

La final, participanţii manifestării au vizitat Stejarul secular din Codrii Cosminului, martor al bătăliei de la 1497 a lui Ştefan cel Mare cu oastea leşească.

Valea Cosminului este o localitate emblematică pentru istoria neamului românesc. În anul 1497, Ştefan cel Mare s-a războit cu regele polon Ioan I Albert. Bătălia dintre cei doi a avut loc în Codrii Cosminului, la circa 100 kilometri nord de Suceava, bătălie soldată cu victoria răzeşilor moldoveni, care au distrus aproape în totalitate oastea polonă. În această luptă Ştefan cel Mare şi Sfânt s-a dovedit a fi încă o dată un excelent conducător de oşti, un apărător neclintit al credinţei strămoşeşti şi identităţii naţionale.

SERGIU BARBUŢA,

preşedintele Societăţii culturale „Valea Prutului”, Cernăuţi

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI