3.372 cazuri de Covid în evoluţie în judeţ, 678 fiind tratate în spitale

> Un singur loc la ATI, la Rădăuţi

În judeţ erau, duminică, 3.372 de cazuri de Covid-19 în evoluţie, dintre care 678 erau tratate în spitalele din judeţ. În secţiile ATI Covid era un singur loc, la Spitalul Municipal Rădăuţi.

Potrivit Prefecturii, în judeţ, în anterioarele 24 de ore, au fost internate 51 de persoane suspecte de infecţie cu Covid-19, iar în acelaşi interval au fost externate 27 de persoane.

Din totalul celor 616 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 258 erau diagnosticaţi cu Covid-19, 31 se aflau în zona tampon, iar 327 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Din cei 258 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 din SJU Suceava 3 aveau forme uşoare de boală, 111 – forme medii ale bolii, 126 – forme grave, 18 – forme critice şi erau internaţi în Secţia ATI (8 fiind ventilaţi non-invaziv, iar 3 intubaţi, ventilaţi invaziv).

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, duminică, de 343 paturi libere, dintre care 39 pentru pacienţi cu Covid-19, 286 în sectorul non-Covid, iar 18 pentru zona tampon.

La unitatea ATI nu era liber niciun pat pentru pacienţi cu Covid; erau 21 de ventilatoare libere, dintre care 7 pentru pacienţii cu Covid-19 şi 14 pentru pacienţii non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 144 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (133 cu forme medii, 11 cu forme critice de boală), 8 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind 145 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid erau internaţi 11 pacienţi, fiind disponibil un loc.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 57 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (16 cu forme uşoare de boală, 23 cu forme medii, 18 cu forme grave), două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind liber un loc în sectorul Covid.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 60 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (21 cu forme uşoare de boală, 39 cu forme medii) şi 4 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 4 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul de Boli Cronice Siret – 23 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (8 cu forme uşoare de boală şi 15 cu forme medii), fiind libere 10 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei – 67 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (50 cu forme medii, 8 cu forme grave, 9 cu forme critice de boală), 7 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 4 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Municipal Fălticeni – 69 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (65 cu forme medii, 4 cu forme critice de boală), 4 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 21 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid erau internaţi 4 pacienţi, fără să mai fie locuri disponibile.

Totalul persoanelor internate şi diagnosticate cu Covid-19 la nivelul judeţului Suceava era ieri 678. Totodată, 56 de persoane erau suspecte de Covid-19.

La nivelul judeţului, ieri erau disponibile 224 de locuri pentru bolnavi cu Covid şi 72 pentru zona tampon. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: