Dacă ne-am face mici şi el s-ar face mare, firul de lână ar semăna cu un copac pe ramurile căruia stau pahare de cristal, pahare în care artistul toarnă culoarea. Copacul acesta se răsuceşte cu alţi copaci, tot cu ramuri, tot cu pahare şi culoare. Se torc şi tortul e lung precum lemnul lăudat din poveşti. Lemnul care te poate duce şi îţi poate arăta şi celălalt tărâm.
Lucia Puşcaşu a expus, în august şi septembrie, în Roman, Neamţ, la RomanArt Gallery, tapiserie, pictură şi grafică. Titlul expoziţiei, Miraculosul palpit al unui fir de lână, a fost dat, cu ani în urmă, de criticul de artă Corneliu Antim. Aşa începea un inspirat text despre lucrările pe care artista din Bucovina le avea pe simezele bucureştene. Si numele este un omagiu postum adus criticului.
Galeria din oraşul lui Roman – Vodă are trei spaţii înfirate, de dimensiuni diferite, dar mai ales de luminozităţi diferite. Panotarea a ţinut seamă mai ales de fizionomia galeriei. Spaţiul principal, în mare parte vitrat, de la intrare, s-a potrivit cu acele exprimări în hautelisse, ulei şi acrylic la care expresivitatea stătea în de-talii, texturi si fine armonii de culoare. Aici şi-au găsit locul şi minitapiseriile, mixte după tehnică, cronologic vorbind, ultimele creaţii textile ale fostei profesoare de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Pentru penumbrele camerei centrale, autoarea a ales formele mari, vectorii puternici, cromatica incandescentă. Ultima încăpere, cu lumini difuze, a fost locul unde a predominat ductul curgător al a picturii şi graficii, linia continuă, de urzeală vădită, de dantelă maculată în zemuri aproape.
Epicul fir a închipuit strălucitor omul. Geometria are nevoie pentru definirea celui mai simplu element al său de lucru, punctul, de două drepte care să se intersecteze. La fel şi în tapiserie, punctul, micul fruct cu sâmbure subţire, e dat de întâlnirea perpendiculară a două fire: băteala şi urzeala. Din asemenea atomi vii şi-a plămădit Lucia Puşcaşu trupurile feminine, ascensionalele, vibrantele, arzătoarele Surori, de exemplu, sau Dans III, sau Mândrie, sau îmbrăţişaţii maramureşeni ai minitapiseriilor. În paharele de cristal din ramurile copacului de lână şi-a turnat până sus culoare limpede, tare, care calcinează tegumentele femeieştilor trunchiuri.
Dimpotrivă, când e făcut din pensulă, precum în Spiritul nopţii sau în Femeia pasăre, punctul e atingerea care începe să gliseze pe suportul de pânză, şi omenescul are ceva din statuara şlefuită a zeităţile antice, ceva din serenitatea lor înţeleaptă.
Savant compuse, parcă venind din vremea unor neştiuţi clasici ai artelor textile, sunt monumentalele lucrări Rod şi Templul albastru. Aici toate, desenul esenţial, vecinătăţile cromatice, raportul dintre părţi şi întreg, adecvarea subiectului, toate sunt înspre mai buna compunere a constructului artistic, înspre o tărie şi echilibru care amintesc de dezideratul cézannian. Calde texturi, de reţinută împodobire, de elegant decorativism sunt Primăverile şi Copacul toamnei temperate simfonii de natură bucovi-neană. Sintetice, atotcuprinzătoare, mărturii de crez artistic au părut cele două, Poarta norilor şi Treptele templului.
A adus Lucia Puşcaşu zestrea ei de scoarţe crăieşti. Expoziţiile de tapiserie sunt cu adevărat rare, ca şi artiştii tapiseri, câţi vor mai fi fiind, câţi vor mai fi lucrând. Pe undeva, în ateliere, se fac utopice cartoane după care niciodată nu se va mai ţese. Evenimentul de la Roman a lăsat această impresie de privilegiu scump oferit cu largheţe privitorilor.
Septembrie 2021
IULIAN BUCUR,
critic de artă
Comentarii