> „Execuţia va fi încheiată până la sfârşitul anului, însă acolo mai rămân de făcut dotările” arată primarul Ion Lungu >Constructorul este aşteptat cu facturile, Primăria având la dispoziţie 30 de milioane de lei din creditul de trezorerie
Lucrările de modernizare a pieţei George Enescu se desfăşoară în ritm susţinut, urmând a fi încheiate până la finele anului 2021. Aşa susţine primarul Ion Lungu, care spune că deschiderea oficială şi darea în folosinţă vor avea loc în anul următor.
„Mi-aş dori ca toate lucrările să meargă la fel cum merg în piaţa George Enescu. Mai ales în aceste condiţii, când deja avem toţi banii la dispoziţie. Execuţia va fi încheiată până la sfârşitul anului, însă acolo mai rămân de făcut dotările” reliefează edilul-şef, menţionând că decontările se vor face din creditul de trezorerie de 30 de milioane de lei aprobat de Guvern şi luat recent de autorităţile administraţiei publice locale.
Pe de altă parte, de precizat este că la acest obiectiv de investiţii constructorul a avut inspiraţia de a comanda din timp elementele structurale, iar, drept rezultat, acum nu intervin probleme legate de actualizarea valorii contractuale, ca urmare a creşterii preţurilor materialelor. „Acum, societatea are posibilitatea să-şi recupereze banii. Primăria nu putea să dea bani în avans, ci doar conform situaţiei de lucrări. Firma şi-a cumpărat unele elemente în avans, iar facturile care există trebuie aduse la plată. Avem aceşti bani din creditare, nu există niciun fel de problemă, vom face plăţile la zi” a punctat Ion Lungu.
De menţionat este şi că contractul pentru închirierea terenului pe care au fost mutate tarabele şi comercianţii expiră pe 14 octombrie, astfel încât, potrivit primarului, încă 2-3 luni se va funcţiona în absenţa acestuia. „Sunt probleme de formă, nu de fond. S-a semnat pentru 2 ani, dar atunci când s-a trecut la treabă, s-au mai găsit de deviat nişte conducte de gaze şi porţiuni de reţele de energie electrică, acestea întârziind lucrările” a explicat primarul.
Reamintim că, efectiv, lucrările de modernizare a pieţei din cartierul George Enescu au demarat în septembrie 2019. Câştigătoare a licitaţiei a fost oferta asocierii de firme SUCT, Loial Impex şi Don Proiect Suceava, pentru 10,24 de milioane de lei, pentru o perioadă de execuţie de 24 de luni.
























Comentarii