Oana Ruxandra Hrişcă şi Dan Jauca, vernisaj  la Galeria de artă „Ion Irimescu” 

„Umbre temporale” este expoziţia ce reuneşte creaţiile a doi pictori suceveni – Oana Ruxandra Hrişcă, lector univ. dr. la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România, cu opt expoziţii personale şi peste 100 de participări  la expoziţii de grup în  România şi în străinătate,  şi Dan Jauca,  profesor şi membru UAP Suceava,  de asemenea  prezent în numeroase expoziţii  naţionale şi internaţionale – vernisată vineri,  17 septembrie, la Galeria de artă „Ion Irimescu” din Suceava.

„Am încercat, în această expoziţie –  în care expunem unele lucrări mai vechi, altele mai noi –, să aducem culoare în sufletele privitorilor şi, poate, câteva teme de gândire” a spus  în scurtul său cuvânt introductiv Oana Ruxandra Hrişcă, care a ales să le citească celor prezenţi dintr-o carte care îndeamnă la simplitate, a unui autor pe care îl preţuieşte, Ernest Bernea.

Tot scurtă a fost şi intervenţia tovarăşului său de simeze, Dan Jaucă, care a  afirmat că-şi doreşte să lase lucrările să vorbească mai mult, lucrări care, a spus, „nu sunt răspunsuri, sunt întrebări, sunt rodul unor frământări mai mult sau mai puţin formale pe anumite subiecte care mă obsedează”.

Lector univ. Florica Diaconescu  s-a referit mai mult la creaţiile Oanei Ruxandra Hrişcă, remarcând maturizarea artistică a creatoarei, care „a găsit calea cea mai bună către desăvârşire”. Observând că artista a revenit”, preluând ceva din operele anterioare, la analiză, la analitic”, Florica Diaconescu a punctat şi  apariţia unui caracter de noutate, în privinţa alegerii motivelor, „care ne trimit la meditaţia asupra timpului acestuia, în faţa căruia suntem extrem de fragili”.

 „My wild love”, după The Doors, „I’l play the blues for you” (Albert King) şi „One shade of blue” (Joe Rusi) au fost cele trei piese interpretate de Ana Creangă  la vernisajul expoziţiei  „Umbre temporale”, care va putea fi vizitată la Galeria de artă „Ion Irimescu” din Suceava până pe 10 octombrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI