Trei nume noi în galeria cetăţenilor de onoare ai municipiului Fălticeni

În cadrul unei şedinţe festive, Consiliul Local Fălticeni va acorda astăzi titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni generalului de brigadă prof. univ. dr. ing. Iulian-Constantin Vizitiu, comandant (rector) al Academiei de Tehnică Militară „Ferdinand I” din Bucureşti, caricaturistului şi graficianului Doru Axinte, membru al Federaţiei Organizaţiilor Mondiale de Caricatură, şi canotorului Ciprian Tudosă.

 „Titlul de Cetăţean de onoare, cea mai înaltă distincţie care se poate acorda unei persoane de către autorităţile locale, a fost acordat până astăzi la Fălticeni de 79 de ori, printre cei care au primit această distincţie numărându-se scriitori, veterani de război, artişti, dirijori, doctori, ingineri, profesori universitari, directori, cadre militare, sportivi, înalte feţe bisericeşti, profesori, elevi cu rezultate foarte bune la olimpiade internaţionale” a precizat primarul Cătălin Coman.

Recunoaşterea meritelor ştiinţifice şi din domeniul educaţiei pentru general prof. univ. dr. ing. Iulian-Constantin Vizitiu, comandantul al Academiei de Tehnică Militară „Ferdinand I”. Generalul prof. univ. dr. ing. Iulian-Constantin Vizitiu s-a născut în 1972, la Fălticeni. După absolvirea şcolii gimnaziale în oraşul natal şi a Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, şi-a continuat studiile militare la Facultatea de Electronică şi Informatică din cadrul Academiei de Tehnică Militară, promoţia 1990 – 1996. Din anul 1997 se dedică carierei didactice universitare ca asistent universitar în cadrul Facultăţii de Radiolocaţie, Transmisiuni şi Echipamente pentru Automatizarea Conducerii Trupelor. Din anul 2014 este profesor universitar la Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare, din cadrul Academiei de Tehnică Militară din Bucureşti, în anul 2015 ocupă funcţia de decan al acestei facultăţi, iar din anul 2016 se ocupă de managementul şi conducerea operativă a Academiei de Tehnică Militară „Ferdinand I” din Bucureşti, în calitate de comandant.

 „Generalul de brigadă prof. univ. dr. ing. Constantin-Iulian Vizitiu este una dintre personalităţile născute la Fălticeni, pentru care declarăm sincera apreciere, fiind îndreptăţit să fie propus pentru decernarea celei mai înalte distincţii civice acordată de Consiliul Local.

Prin prisma valorilor pe care le împărtăşeşte, a modului său de a privi lucrurile şi a respectului profund pe care îl poartă şi îl datorează învăţământului militar în calitate de comandant (rector) al Academiei de Tehnică Militară «Ferdinand I» din Bucureşti, cercetător, autor de cărţi de specialitate sau articole apărute în publicaţii militare, cadru universitar, prof. univ. dr. ing. Constantin-Iulian Vizitiu se alătură galeriei oamenilor de seamă a unuia dintre cele mai importante oraşe ale României, în ceea ce priveşte cultura şi ştiinţa naţională.

Considerăm că i se datorează respectul şi recunoştinţa generaţiilor de azi, iar prin atribuirea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni, s-ar înfăptui un act de recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice şi în domeniul educaţiei şi de încurajare a tinerei generaţii întru cinstirea valorilor locale şi pentru a urma o carieră militară.

În cei peste 20 de ani de carieră didactică, dl general a acordat importanţă formării specialiştilor în dezvoltarea şi exploatarea sistemelor tehnice moderne, specifice domeniilor militare, şi a impus menţinerea cu consecvenţă a unor standarde ridicate de pregătire profesională inginerească şi militară. Un act educaţional de calitate este însoţit în permanenţă, într-o universitate de elită, de o activitate intensă în planul cercetării ştiinţifice, dl general de brigadă, prof. univ. dr. ing. Iulian-Constantin Vizitiu fiind membru în societăţi profesionale, centre de excelenţă, organisme de conducere universitară naţionale şi internaţionale şi implicat, în calitate de director de proiect, de responsabil de proiect sau în calitate de membru în echipa de cercetare, în activităţi de cercetare ştiinţifică, de consultanţă pentru dezvoltare tehnologică şi expertiză tehnică în domeniul tehnologiei sistemelor de securitate, înregistrând rezultate notabile, de pionierat” a precizat primarul Cătălin Coman.

Doru Axinte, o prezenţă apreciată, cu premii la cele mai prestigioase saloane internaţionale de caricatură din lume. Caricaturistul şi graficianul Doru Axinte s-a născut la Fălticeni pe 4 decembrie 1962. După ce a absolvit şcoala generală şi liceul în oraşul natal, în perioada 1985 – 1988 urmează, la Bucureşti, cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne. După obţinerea licenţei în ştiinţe juridice la Academia de Poliţie „Al.I. Cuza Bucureşti”, Doru Axinte a fost ofiţer activ al MAI, a continuat să se perfecţioneze prin cursuri postuniversitare şi de specializare profesională în domeniul ordinei şi siguranţei publice. Din anul 2011, fiind trecut în rezervă prin ieşire la pensie cu gradul de colonel (r.) din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea, având funcţia de adjunct al inspectorului-şef, Doru Axinte este o prezenţă permanentă la aproape toate activităţile culturale din municipiul Fălticeni.

„Doru Axinte este un caricaturist recunoscut pe plan naţional şi internaţional. Apropierea de caricatură a simţit-o din primii ani ai copilăriei, când, pe fondul unei înclinaţii native spre desen, a fost atras de revistele «Vaillant» şi «Pif» care l-au inspirat şi i-au influenţat talentul şi dorinţa de a caricaturiza.

A fost un autodidact, debutul oficial în grafica satirică având loc în anul 1992, când, la îndemnul unor maeştri ai genului, a publicat desene în revista «Moftul român». A urmat apoi o îndelungată colaborare cu publicaţii din presa militară a vremii: «Viaţa Armatei», «Pentru Patrie», «Armata României», «Steaua Sport Magazin», «Observatorul Militar». A colaborat şi cu principalele publicaţii de umor româneşti: «Moftul român», «Urzica», «Şopârla», «Satiricon», «Flacăra Rebus», «făcând singur paşii spre lumea marilor artişti ai caricaturii», după cum îi place să spună, pentru că a considerat tot timpul că doar prin umor poate comunica anumite lucruri. Activitatea expoziţională a fost următorul pas spre succes al lui Doru Axinte. A primit numeroase invitaţii de participare la saloanele şi festivalurile naţionale şi internaţionale de caricatură, lucrările sale fiind prezentate în albume, colecţii particulare şi pe site-urile de profil din mai multe ţări.

Doru Axinte este un susţinător şi participant activ la acţiunile culturale ale municipiului Fălticeni. A contribuit cu lucrări la Galele Comunităţii Fălticenene, la ediţiile festivalului de teatru pentru tineret «Grigore Vasiliu Birlic», precum şi la mai multe acţiuni caritabile locale. Unele dintre lucrările sale sunt inspirate din viaţa vechiului oraş, fiind redate străzi şi clădiri într-o manieră nostalgică, aşa cum şi le aminteşte acest mare caricaturist din anii copilăriei sau adolescenţei. Amintirea oraşului de odinioară mai este oglindită de autor şi în scurte eseuri ori versuri ce vor fi publicate în cadrul unor proiecte viitoare.

Doru Axinte a primit nenumărate distincţii, onorante, valoroase, importante diplome şi medalii. Titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni înseamnă în primul rând preţuire, respect, valoare, înseamnă confirmarea identităţii sale în cadrul unuia dintre oraşele importante ale României în ceea ce priveşte cultura şi ştiinţa naţională. Înseamnă a pune lucrurile în matca lor firească, serioasă, înseamnă un mod de a-i mulţumi dlui Doru Axinte pentru că o parte din talentul său artistic s-a reîntors în oraşul în care s-a remarcat de timpuriu prin desen, punându-şi amprenta cu profesionalism şi competenţă în redarea prin desen a vechiului oraş” ne-a spus primarul Gheorghe Cătălin Coman.

Doru Axinte şi-a adjudecat în ultimii ani importante premii la cele mai prestigioase saloane internaţionale de caricatură din întreaga lume. Artistul fălticenean are sute de premii câştigate în Croaţia, Argentina, România, China, Serbia, Macedonia, Armenia Italia, Bulgaria, Belgia, Slovacia, Iran, Luxenburg, Turcia, Coreea de Sud etc.

În anul 2015, artistul Doru Axinte a obţinut cel mai important premiu al celei mai prestigioase manifestări dedicate caricaturii, ediţia a XX-a a Salonului European de Caricatură, desfăşurată în Belgia. În calitate de membru al Federaţiei Organizaţiilor Mondiale de Caricatură, este invitat permanent la diverse evenimente cu lucrări de grafică satirică, de la care se întoarce de fiecare dată cu premii.

Ciprian Tudosă a învăţat canotaj la Fălticeni şi a câştigat argintul la Olimpiadă. Primăria şi Consiliul Local Fălticeni manifestă o preocupare permanentă pentru promovarea, susţinerea şi recunoaşterea valorilor sportive din urbea de pe Şomuz. La Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cei 101 sportivi care au alcătuit lotul olimpic al României, 21 au fost suceveni şi, cu o singură excepţie, toate medaliile obţinute la Olimpiadă au fost câştigate de sportivii din judeţul nostru. Patru dintre cei 21 de sportivi suceveni prezenţi la Jocurile Olimpice şi-au început cariera la secţia de canotaj al CSS „Nicu Gane” Fălticeni, iar unul la CSM Suceava. Toţi s-au pregătit pe iazul Şomuz, sub îndrumarea antrenorilor Vasile Avrămia, Ana Avrămia şi Ioan Despa.

Printre sportivii care şi-au început cariera de succes la Fălticeni se numără şi Ciprian Tudosă. Alături de Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă a adus a treia medalie olimpică pentru canotajul românesc la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Această performanţă, medalie de argint la canotaj, în proba de dublu rame masculin, a fost obţinută cu sacrificii, dar şi cu multă muncă.

„Sportivul Ciprian Tudosă, născut pe 31 martie 1997, este un canotor format în pepiniera canotajului românesc de pe iazul Şomuz, care la vârsta de 24 de ani a reuşit performanţa de a fi medaliat cu argintul olimpic în anul 2021.

S-a pregătit pe iazul Şomuz, sub îndrumarea antrenorilor Vasile Avrămia şi Ana Avrămia, remarcându-se încă din perioada junioratului, când a obţinut primele medalii în competiţiile naţionale şi balcanice. În palmaresul canotorului legitimat în prezent la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti sunt zeci de medalii cucerite în competiţiile naţionale, balcanice, europene şi mondiale. În anul 2017 a fost inclus în programul «Samurai 2020» datorită potenţialului său de a obţine o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportivul a confirmat aşteptările, iar în 2018 a devenit vicecampion mondial la Plovdiv, în proba de dublu rame. Au urmat încă un loc doi la Campionatele Europene de la Lucerna (2019) şi titlul continental în 2020, la Poznan. Alături de colegii din loturile olimpice de canotaj masculin şi feminin – o parte dintre ei formaţi şi crescuţi la Fălticeni de antrenorii Vasile Avrămia, Ana Avrămia şi Ioan Despa –, a muncit pentru a duce România acolo, sus, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la Tokyo. În finala probei de dublu rame, Ciprian Tudosă şi Marius Cozmiuc au adus a treia medalie olimpică pentru canotajul românesc, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Suntem mândri de această performanţă, îl felicităm pe canotorul Ciprian Tudosă, le mulţumim tuturor sportivilor care şi-au început cariera în oraşul nostru, pentru că au arătat lumii că avem campioni olimpici, campioni mondiali, campioni europeni, la juniori, la tineret, cât şi la seniori.

Titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni înseamnă a-i mulţumi domnului Ciprian Tudosă pentru performanţa obţinută în acest an în Japonia” susţine primarul Cătălin Coman.

Din palmaresul lui Ciprian Tudosă: Olimpiada de la Tokyo 2020, proba dublu rame – locul II; Campionatele Europene Poznan, Polonia, 2020, proba dublu rame – locul I; Campionatele Europene Lucerna, Elveţia, 2019, proba dublu rame – locul II; Campionatele Mondiale Plovdiv, Bulgaria, 2018, proba dublu rame – locul II; Campionatele Europene Glasgow, Marea Britanie, 2018, proba dublu rame – locul III; Campionatele Europene Racice, Cehia, 2017, proba patru rame – locul II; Jocurile Olimpice de Tineret Nanjing, China, 2014, proba dublu rame – locul I.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: