Printr-un proiect româno-ucrainean

Dispozitive multidisciplinare cu ultrasunete intră în dotarea Spitalului Judeţean

Consilierii judeţeni suceveni vor aproba, în şedinţa ordinară a lunii august, proiectul „Îmbunătăţirea disponibilităţii instituţiilor medicale de urgenţă oblastul şi judeţul Suceava – IREMICS”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina 2014-2020, Prioritatea 4.1 „Sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate şi acces la sănătate”.

Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a întrunirii, obiectivul general al proiectului derulat în comun îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale de urgenţă în zona transfrontalieră România – Ucraina. Conform cererii de finanţare, valoarea totală a proiectului este de aproximativ 1,43 de milioane de euro, Consiliul Judeţean Suceava urmând a participa cu 13.908 de euro, reprezentând 0,97% din cheltuielile eligibile.

Printre activităţile proiectului se numără şi dotarea secţiilor Medicină internă şi Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava cu două dispozitive multidisciplinare cu ultrasunete. În ceea ce priveşte partea ucraineană, în proiect sunt prinse reabilitarea şi dotarea Secţiei Terapie intensivă, a Secţiei Diagnosticare cu raze X şi a Blocului operator ale Spitalului de Urgenţă din Cernăuţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI