Scrisoare deschisă
Bunule amic transoceanic Paul Leu,
Priimeşte închinăciune de la un cititor bucuros şi înverşunat al d-tale într-ales despre Mihail Eminescu şi Ioan Slavici… la Serbarea de la Putna şi o proaspătă nedumerire la diferenţierea dintre cele trei titluri – „…iniţiatori ai hramului jubiliar de la mănăstirea Putna” (I), în „Crai nou”, Suceava, an XXXII, nr. 8506, vineri, 7 mai 2021, p. 8, „…agenţi ai istoriei la hramul jubiliar de la Mănăstirea Putna” (II), în „Crai nou”, 
nr. vineri, 6 august 2021, p. 8 şi 9, precum şi Mihai Eminescu, Ioan Slavici şi alte personalităţi la hramul jubiliar de la Mănăstirea Putna (III), în „Crai nou”, an XXXII, nr. 8573, vineri, 13 august 2021, p. 4-6. Înainte de orice, corect şi fără grabă, ar trebui scris „Mănăstirea din Putna”, pentru că în acea comună mai avem primărie, şcoală, biserică, cimitir, cămin cultural, pensiuni şi restaurante, ateliere şi cîte altele, iar mănăstirea are hramul Adormirea Maicii Domnului sau, în vorba poporului, Sfânta Marie Mare, ceea ce înseamnă preumblarea sufletului Sf. Fecioare în lumea cea cu veşnică verdeaţă şi fără de întristare.
Apoi, adjectivul „jubiliar”, provenit din substantivul „jubileu”, care marca la evrei, prin sunetul unui corn de berbec, yôbel, începutul anului jubiliar ebraic, cincizeci de ani de la ultima aniversare a „anului iertării”, cuvînt ajuns în greacă,iobeláios, de unde îl împrumută şi românii, care jubilează şi …din an în Paşti; sintagma „hram jubiliar”, oximoronică, sună frumos, dar cînd mergem la sîmburele cuvintelor aflăm că „hram” (din vechiul slav hramu) e o ceremonie închinată unui sfînt al bisericii creştine şi sufletelor celor morţi şi îngropaţi sub auspiciile acelui sfînt, altfel spus comemorativă, iar prin „jubilar” s-ar înţelege sărbătoresc, ceea ce la moarte doar dacii se cam veseleau, motiv ecologic pentru care marele baciu Deceneu le-a stîrpit viţa de vie, nu însă şi viţa petrecăreaţă. Iar urna aşezată de studenţii români pe mormîntul lui Ştefan cel Mare nu este jubiliară, ci doar „consacrativă”, comemorativă, adică încărcată cu smerenie.
Asta nu mă împiedică să mă entuziasmez pentru isprava d-tale scripturală, căci în literatură, hai şi-n istorie, dinspre noi, cei oareşcum cărunţi în bune şi rele, peste curînd promovabili în oale şi ulcele, întocmai ca şi-n dragoste, scrii, nu scrii, vremea condeiului trece…
În privinţa calificativului „iniţiatori ai hramului jubiliar” mă tem că nu ai la îndemînă nici un document probator, odată pentru că asemenea propunere a fost făcută de Iraclie Porumbescu încă în 1857, cînd a scris despre Desmormântarea domnitorilor Moldovei. În catacombele Mănăstirii Putna, în „Almanachulu pentru petrecere şi învăţătură 1857”, Iaşi; a doua, că o serbare cu asemenea rost comemorativ s-a propus de studenţii români din Viena încă din 1868, dar la Sinaia, cu ce motivaţie nu se prea ştie, dar cu rostul îndestul de a serba…, dacă nu cumva şi la Siret, ca fostă cîndva capitalis terra moldaviensis, şi a treia, că Eminescu se afla în metropola împărăţiei austriace înscris student „extraordinar”, adică admis doar să asculte cursurile, fără a putea presta vreun examen, întrucît nu avea diplomă de matură, de absolvire a unui gimnaziu superior şi bacalaureatul de rigoare.
Prin urmare, fiind proaspăt studinte lăturalnic în toamna anului 1869, el nu-şi arogă talente organizatorice şi nu are îndrăzneala să deie îndicăţuri veteranilor academici români care bîntuiau universitatea vieneză de vreo şapte sau chiar zece ani; pentru că şi comunitatea studenţilor români avea o ierarhie cutumiară…
Gabriel Băleanu, în necrologul consacrat lui Emanuel Logothetty, scrie că răposatul a fost „unul dintre cei trei conceptori”. Dar care au fost ceilalţi doi nu lasă a se înţelege măcar. Cum Logothetty era din Bucovina, iar cei care semnează cel dintîi document rămas din acel ceas poartă semnăturile – Petru Pitey (preşedinte), Gabriel Băleanu (secretar) şi Emil Cosabust [Cosub] (în numele membrilor), bănuim că ideea Serbării de la Putna a fost a… bucovinenilor, din cel puţin alte trei pricini: Ştefan cel Mare îşi avea sălaşul înveşnicirii la Putna, Putna se afla în Bucovina, iar Bucovina sta sub sabia austriacă. Faptul că bucovineanul Logothetty este întîiul preşedinte, iar cîţiva bucovineni sunt aleşi fluctuant în comitetul central sau arangior, precum Petru Pitey, Gabriel Băleanu, Emil Cosabust, Nicolae Teclu, Ieronim G. Bariţiu, Ioan Volcinschi, St. Circu, Ioan Bumbacu, Vasile Bumbacu, E. Luţia, Pamfil Dan, Vasile Morariu, ne îndrituieşte să spunem că bucovinenii – nu chiar toţi însă – aflaţi în Viena au coagulat nucleul înflăcărat al Serbării de la Putna.
Cum însă Mihail Eminescu se simţea între bucovinenii academici din Viena ca acasă, nu miră că în cel de-al doilea document păstrat, din data de 4 martie 1870, alături de prezidentul Logothetty semnează şi secretariu M. Eminescu, poate şi pentru că scrisoarea era adresată studenţilor auditori de la Facultatea Teologică din Blaj. Preşedintele conte Emanuil Logothetty era un aristrocrat pur sînge şi în pragul examenelor de absolvire, altfel spus cu vechime zdravănă în treburile studenţeşti ale românilor, nu un biet extraordinariu. Totuşi, secretar este însemnat M. Eminescu, nu pentru altă pricină organizarorică, ci doar pentru că scrisoarea era adresată studenţilor din Blaj, unde poetul îşi închipuia că are încă audienţă rămasă din aureola poetului pribeag prin Mica Romă din primăvara anului 1866. Trei ani nici nu erau o mare socoată pentru un poet pornit hapsîn pe poteca eternităţii!
Cînd ne încumetăm să vedem documentele spre a urmări prezenţa şi semnătura lui Mihail Eminescu în pregătirea şi desfăşurarea Serbării de la Putna, duminică, 15/27 august 1871, vom observa cu destulă mîhnire că poetul figurează ca secretar doar în şapte locuri:
1 – sîmbătă, „Viena-n 4 martie 1870”, către studenţii Facultăţii Teologice din Blaj;
2 – în ce zi?, „aprilie-mai 1870”, către preşedintele comitetului ad-hoc din Blaj;
3 – duminică, „în 31 mai /12 iunie 1870”, apel publicat în „Curierul de Iaşi”;
4 – marţi, „în 12 /24 ianuarie1871”, către egumenul mănăstirii Putna;
5 – duminică, 6 august 1871, scrisoarea către Titu Maiotrescu;
6 – vineri, „în 29 iulie / 11 august 1871”, în ziarul „Albina”, din Pesta, şi
7 – marţi, „în 3/15 august 1871”, răspunsul către Dumitru Brătianu.
De rău de bine, cu semnăturile lui M. Eminescu ne-am lămurit.
Documentele în care M. Eminescu figurează ca secretariu sînt, aşadar, chiar prea puţine pentru un… iniţiator. Şi se poate observa în textul lor, cu ochiul liber de… prejudiţii, că poetul este chemat să pună umărul şi condeiul doar cînd ar fi un lucru mai grav, mai complicat şi cu o ţintă precisă. Iar textele semnate de M. Eminescu sînt lipsite de lozincuţele epocii sau expresii lemnoase, au o logică şi un suflu poetic, o stilistică fără îmbîrligături grafice, latinisme sau particularităţi dâmboviţene. Scrisorile secretarului M. Eminescu au o limbă literară clară, concisă şi fără ocolişuri. Or, din aceste prestaţii se vede că tînărul moldo-bucovinean venit de pe malurile înmiresmate ale Dîmboviţei este chemat la cîte o treabă ceva mai încercată şi încurcată. Iar, Ioan Slavici, în amintirile sale, care a ştiut mai toate amănuntele despre Serbarea de la Putna, scrie foarte clar, încă în 1903: „Eminescu n-a fost între iniţiatorii serbării…” Şi se înţelege că nici Slavici însuşi n-a fost un iniţiator.
Slavici apare ca preşedinte abia după necazul cu banca „Perlea şi Murăşanu”, chestiune în care şirianul, ca membru neutral însă şi preşedinte al Societăţii „România Jună”, a făcut cercetări, ajungînd la concluzia că nu se mai poate face nimic alta decît să se amîne serbarea – cu creiţarii mîntuiţi pe apa sîmbetei – pentru hramul Sf. Marii de peste un an de zile. Şi Teodor V. Ştefanelli face precizările de rigoare: „Se institui o comisie de anchetă care avea să cerceteze afacerea şi să stabilească responsabilităţile. Când această comisie veni să raporteze, toată studenţimea era adunată într-o sală mare a universităţii. Raportor al acestei comisi era Ioan Slavici. Cea mai mare tăcere domnea în sală, când începu Slavici să citească fazele afacerii şi rezultatul la care a ajuns comisiunea de anchetă. Concluziunea acestui raport era că, faţă de împrejurările date şi având în vedere că nu s-a putut afla urma lui Perlea şi Murăşanu, iar depunătorii având pentru dânşii cea mai bună credinţă, nu se poate face nimica.” (Teodor V. Ştefanelli, Aminitiri despre Eminescu, 1914, p. 107)
Gabriel Băleanu scrie apoi foarte limpede că nu evenimentele din Franţa şi Germania sînt cauza amînării serbării de la Putna, unde acest student bucovinean a şi lucrat cu un grup de entuziaşti pentru pregătirile cuvenite zilei de sîmbătă, 15/27 august 1870, ci paguba colaterală dispariţiei bancherilor români Perlea şi Mureşanu, în legătură cu care nu s-au făcut investigaţiile, măcar pentru a se stabili dacă nu cumva faimoasa bancă păguboasă din Viena a fost înfiinţată de aceşti faliţi îndată ce au amuşinat că studenţii români adunară ceva parale şi vor să le păstreze la loc sigur. Iar bancherii de peste o noapte i-au păstrat mai mult de-o grămadă!
Urmarea a fost simplă: „Se alese un nou comitet aranjator în fruntea căruia sta Slavici ca prezident. Pamfil Dan a fost ales casier. Eminescu, după cât îmi aduc aminte, formal a refuzat să facă parte din acest comitet, pentru că el, ca totdeauna, modest şi sfios, nu râvnea niciodată să stea în fruntea unei întreprinderi, dar, de fapt, a lucrat foarte mult în acest comitet.” (Ibidem, p. 108-109)
Primul document în care semnează Ioan Slavici ca preşedinte este scrisoarea către egumenul Mănăstirii Putna:
„N-rul [stampilă ovală:] COMITETULU CENTRALU DE LA VIENA 1871
Preacuvioase Părinte,
Închinându Comitetul darurile aduse la mormântul lui Ştefan V[odă]cel Mare, Sfintei Mănăstiri Putna, spre a împodobi biserica din Mănăstire şi îndeosebi mormântul Măritului Erou care zace într-acea biserică, le pune totodată sub părinteasca îngrijire a Sfinţiei Voastre şi Vă roagă ca să primiţi atât aceste daruri aduse de evlavioşii credincioşi români, cât şi protectorul ce prin aceasa Vi se ofereşte.
Primiţi, Preacuvioase Părinte, espresiunea celei mai profunde reverinţe a noastre.
Viena, în 12/24 ianuarie 1871
Pentru Comitetu:
Ioan Slavici, M. Eminescu, secretar
Preşedinte
(Înregistrat sub nr. 137/872, facsimil, tipărit în Serbările de la Putna. Continuitatea unui ideal. Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2021, p. 14)
Bizar este încă şi un alt fapt: numele lui M. Eminscu nu apare în nici un reportaj despre Serbarea de la Putna, tipărit în acele zile şi va fi pomenit abia într-un tîrziu de către Ioan Slavici, Serbarea de la Putna, în „Convorbiri literare”, Iaşi, an nr. 11 din 1 nov. 1903, p. 1009-1010, apoi în vol. „Amintiri”, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1924 (cf. ediţie, prefaţă, note de George Sanda, Bucureşti, 1967) şi Teodor V. Ştefanelli, Amintiri despre Eminescu de…, Membru al Academiei Române, Cu o ilustraţiune, facsimile şi anexe, Institutul de Arte Grafice C. Sfetea, Bucureşti, 1914, 176 p.
Între timp însă, în România au apărut măcar trei cărţi acătărea despre Serbarea de la Putna:
1. Serbarea de la Putna, 1871, de Teodor Balan, Extras din „Şaptezeci de ani de la Înfiinţarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862-1932)”, Cernăuţi, 1932, p…
2. Serbările naţionale de la Putna, de Anghel Popa, Editura Fundaţiei Culturale „Alexandru Bogza”, Câmpulung Moldovenesc, 2003, 222 p. şi
3. Serbarea de la Putna, 1871, Publicistică, documente, amintiri, Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitilui Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Ediţie îngrijită de monahul Alexie Cojocaru, Prefaţă de Adrian Alui Gheorghe, Editura Mitropolit Iacov Putneanu, Mănăstirea Putna, 2021, 350 p.
Mira-m-aş vîrtos ca asemenea cărţi să nu fi fost achiziţionate de Biblioteca Congresului S.U.A., aşa că strică d-ta o întrebare hotărîtă acolo, că doar trăieşti în ţara …tutulor libertăţilor.
Lipsesc totuşi din cele opuri de mai sus cîteva texte cu aspecte semnificative:
1. Scrisoarea lui Eminescu din Ipoteşti, către Titu Maiorescu, duminică, 6 august 1871;
2. Notiţa nesemnată Das Säkularfest im Kloster Putna, din „Czernowiter Zeitung”, sîmbătă, 12 august 1871;
3. Articolul anonim La Fete de Putna, din „Journal de Bukarest”, nr. 114, duminică, 20 septembrie 1871, p. 3-4.
4. Reportajul Serbarea de la Putna, de George Radu Melidon, în ziarul „Armonia”, Roman, din care eu n-am dibuit încă partea ce va fi descris fastuosul chiolhan mioritic cu „boul la proţap”, fript haiduceşte pentru hrămenii din august 1871.
Domnia ta faci, din păcate, un pas anapoda şi calci apăsat în… strachina unei mai vechi minciuni istoricoase atribuindu-i lui Eminescu reportajul nesemnat din „Curierul de Iaşi”, nr. 92-93, duminică-miercuri, 22-25 august 1871, p. 2, cam greu de probat că ar fi fost scris de poet şi tentativa lui N. Barbu, Un articol necunoscut al lui Eminescu asupra serbării de la Putna, în „Convorbiri literare”, nr. 11, noiembrie 1977, p. 4-5 şi nr. 1, ianuarie, 1978, p. 14, a fost suflare în vînt, deoarece:
a) Descrierea drumului de la Hadikfalva la Putna nu o putea face Eminescu, întrucît el a plecat cu o săptămînă înainte de la Ipoteşti, unde se afla încă în ziua de duminică, 6 august 1871, cînd îi trimitea scrisoare lui Titu Maiorescu, prin Mihaileni spre Cernăuţi, unde îl aşteptau comilitonii din comitetul arangiator, iar de acolo drumul cel mai scurt era prin Crasna şi Vicovu de Sus.
b) Eminescu a fost la Mănăstirea din Putna, înainte de hramul din 1871, o dată sau de două ori cu prof. Aron Pumnul care împrumura cărţi vechi de la călugării de acolo şi le trimitea filologilor din Ardeal, şi a treia oară cînd a pornit de la Cernăuţi la Blaj, în primăvara anului 1866, şi va fi mers de la Crasna, Vicovu de Sus, la Putna spre a se hodini ca un drumeţ de cale lungă, ştiind că primeşte găzduire pentru două-trei zile.
c) Eminescu n-ar fi stîlcit numele clopotului Buga în „Bugea”, după pronunţia muntenilor care diftongau şi atunci şi astăzi cîte-o vocală din cuvinte, precum uşa – uşea, streşină – streaşină.
d) Eminescu nu ar fi invocat în ruptul capului versurile despre Mircea cel Bătrân. La Cozia, de Grigore Alexandrescu pentru a comemora …umbra lui Ştefan cel Mare. La Putna! Ar fi scris de la sine măcar o strofă şi ne-ar fi dovedit că el este anonimul…
e) Eminescu nu putea lăuda organizatorii serbării, ale căror isprăvi herculiane care, odată cu sosirea oaspeţilor, încasau aspre reproşuri pentru modeste condiţii de cazare şi alte cele, iar după festin devin sisifice pentru că negustorii care au furnizat alimente îndestulătoare pentru masa celor aproape 2.000 de hrămeni l-au sechestrat pe preşedintele Ioan Slavici şi l-au ţinut între zidurile mănăstirii pînă ce s-au împlinit toate datoriile.
Povara colectării paralelor din listele de subscripţii rămase deşerte a căzut pe umerii bietului M. Eminescu, vorba proverbului – cel mai mic, cel mai voinic –, obligat din compasiune pentru Slavici şi pentru a scăpa de toate ponoasele istoricei Serbări de la Putna, să bîntuie prin oraşele moldave şi să trimită bani la Putna.
Dar de aici nu avem totuşi îngăduinţa să-l poreclim pe Eminescu „agent al istoriei”; cel mult îi putem admira harul de recuperator al onoarei celor ce s-au fandosit în presă că dau un leuştean pentru serbarea studenţească dar au cam uitat să sloboadă şi baierele pungii. Pe unde a fost Eminescu, cine l-a ajutat mai cu sîrg, cum a procedat şi cîţi bani va fi adunat, nimeni nu ştie, iar poetului i se va fi făcut lehamite să-şi povestească acest calvar pecuniar post-festum.
Ca să vorbim corect despre „agenţi ai istoriei” ar trebui să cercetăm nu doar pregătirea şi desfăşurarea, dar mai cu seamă urmările Serbării de la Putna. Oricum, termenul a fost introdus de însuşi Eminescu în răspunsul dat rândurilor tipărite de Dumitru Brătianu, încât cel mai nimerit ar fi să cităm măcar un fragment din scrisa poetului:
„Este ascuns în fiecare secol din viaţa unui popor complesul de cugetări cari formază idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg. Şi oare oamenii cei mari ai României nu-i vedem urmărind cu toţii, cu mai multă ori mai puţină claritate, un vis al lor de aur, în esinţă acelaşi la toţi şi în toţi timpii? Crepusculul unui trecut apus aruncă prin întunericul secolelor razele lui cele mai frumoase şi noi, aginţii unei lumi viitoare, nu suntem decât reflesul său.”
În sfîrşit, sintagma „aginţii unei lumi viitoare” e mult mai bogată decît sărăcuţii „agenţi ai istoriei”.
Ca să te dumereşti deplin şi d-ta asupra vocabularului şi stilului „bez-eminescian” din reportajul publicat în „Curierul de Iaşi”, aşează, rogu-te, acest text nesemnat alături de cele şapte prestaţii scriptice ale secretarului M. Eminescu înşirate de mine mai sus, ori măcar cu cele trei fraze din răspunsul către Dumitru Brătianu şi te vei spăşi amarnic pentru că îl tot citezi pe nesemnatul… Eminescu: „detalia Eminescu în reportajul său”, (ibidem, p. 4, col. II); „constata Eminescu”( p. 4, col. VI); „Referindu-se la acelaşi moment al prăznuirii, Mihai Eminescu, în reportajul amintit, relua…” (Ibidem, p. 4, col V); „Aşa erau de înveseliţi cu toţii, scria Eminescu, în calitate de martor ocular, încât nici ploaia…” (Ibidem, p. 5, col. V); „Această oraţiune funebră este un monument literar găsit în Basarabia de Hurmuzaki, scria Eminescu…” (Ibidem, p. 6, col. I), pe care şcolerul M. G. Eminoviciu a citit-o în urmă cu vreo cinci ani în Lepturariu rumînesc den scriptori romîni… de Arune Pumnul, vol. Iv, partea 2, Viena, 1864, p. 255 ş. u.
Alte afirmaţii hazardate:
1. „din iniţiativa lui Eminescu, s-a împărţit participanţilor o foaie volantă ce cuprindea poezia La mormântul lui Ştefan cel Mare de Dimitrie Gusti” („Crai nou”, vineri, 13 august 2021, p. 4, col. I), pentru că iniţiativa a fost a fraţilor Grigore şi George Radu Melidon, care-au adus de la Iaşi foile cu şpaltul poeziei din „Curierul de Iaşi”, an IV, nr. 90, duminică, 15 august 1871, p. 1-2, dar precizarea pe care o dai în nota… e binevenită.
2. „A. D. Xenopol a rostit discursul festiv pregătit cu mult înainte sub îndrumarea lui Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi şi Vasile Pogor” („Crai nou”, vineri, 13 august 2021, p. 4, col. IV), discursul, cu prea mulţi îndrumători, scris totuşi, fără nici o îndrumare, de istoricul A. D. Xenopol, trebuia doar jurizat de cei patru literaţi moldavi.
3 „Prefectul Orest Renney s-a opus [ca M. Kogălniceanu să fie preşedinte de onoare şi să ţină un discurs] şi a cerut ca masa să fie prezidată de Ioan Slavici, deoarece împotriva lui, ca supus austriac, putea oricând folosi jandarmii pe care îi avea cantonaţi la cîţiva kilometri de Putna” (Ibidem, p. 4., col. VI), pentru orice eventualitate, la Putna se aflau totuşi 6 (şase) jandarmi „în pozâţâie”, fireşte că şi vreo cîţiva …confidenţi, motivaţia interdicţiei fiind mult mai simplă, întrucît M. Kogălniceanu era un cunoscut politician din Principatele Române Unite şi cuvîntul său ar fi însemnat imixtiune a guvernului român în serbarea studenţească de la Putna.
4. „maiorul Boteanu, care […], a rostit plin de o vie emoţie, câteva vorbe, apoi şi-a descins centurionul de la brâu şi l-a lăsat… pe mormântul marelui căpitan” (ibidem, p. 6, col. III), citat din Ioan Slavici, dar obiectele depuse de maior pe mormântul lui Ştefan cel Mare au fost „centironul şi sabia” şi un „drapel” ale armatei române, pentru că „centurion” se numea doar ofiţerul care comanda în armata romană o centurie (centurio, -onis), unitate cu o sută de soldaţi, de unde şi substantivul românesc de mai tîrziu sutaş.
Cuvintele maiorului Boteanu au fost – „În numele Armatei Române, zice, pe care am onoare a o representa, salut cu respect cenuşa marelui Domn şi depun la mormântul lui o sabie şi un drapel românesc, ca semn de amintire eternă pentru marile lui fapte şi ca omagiu de fidelitate şi de devotament perpetuu pentru tradiţiunile glorioase ce au lăsat naţiunei şi lumei întregi. Fie ca aceste tradiţiuni să fie în veci neuitate de naţiunea română!” – transcrise de George Radu Melidon în reportajul din „Armonia”, Roman, an I, nr. 28, marţi, 5 octombrie 1871, p. 3. Biblioteca Academiei Române, cota P. III-2760 (microfilm Mp 104).
N-aş face asemenea observaţii şi precizări dacă n-aş fi întocmit eu însumi o carte cu acelaşi subiect, cu destule lipsuri şi mai cu seamă greşeli, al cărei titlu îl ocolesc pentru a nu fi acuzat de publicitatea mascată. Te felicit însă, domnule Paul Leu, din toată inima pentru rîvna şi textul publicat în prestigiosul „Crai nou” din Suceava şi, întrucît bănui că pregăteşti un op ceva mai consistent cu acest subiect, îmi îngădui a-ţi recoamnda să citeşti şi să foloseşti cartea editată de Mănăstirea Putna, iunie 2021, unde vei afla mai toate documentele de trebuinţă, peste 150 de piese, pentru un eseu bine strunit.
Sănătate în tot ce vrei şi spor în condei,
ION FILIPCIUC
Costişa, Bucovina
Comentarii