Apel pentru confecţionarea candelei de argint ce va fi dăruită de studenţi pentru mormântul lui Ştefan cel Mare

În 1871, studenţii români au organizat „Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni” şi „Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni” în 15 şi 16 august, la Mănăstirea Putna. Între organizatori şi participanţi au fost Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu, Ciprian Porumbescu şi alţi tineri care, la maturitate, au făcut eforturi mari pentru realizarea unirii culturale şi   teritoriale a românilor.

Darul studenţilor pentru mormântul lui Ştefan cel Mare a fost o urnă de argint maiestuoasă (înălţime 55 cm, diametru 28 cm, greutate 7 kg), păstrată astăzi în Muzeul mănăstirii, pe care se află înscrise cuvintele dedicatorii: „Eroului, învingătorului,/Apărătorului existenţei române,/Scutului Creştinătăţii./Junimea Română Academică/MDCCLXX”.

La 150 de ani de la acest eveniment, participăm la serbarea aniversară intitulată „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal” şi la Congresul studenţesc aniversar, dorind, pe de o parte, să îi cinstim pe organizatorii şi participanţii din 1871, iar pe de alta, să reflectăm asupra aportului nostru la idealul continuu al unităţii naţiunii române.

Ca semn al continuităţii cu generaţia anului 1871 şi  al preţuirii pentru modelul pe care Ştefan cel Mare îl reprezintă pentru români, darul studenţilor de azi pentru mormântul voievodului va fi o candelă de argint în forma urnei de la 1871.

Facem apel către studenţii români de la universităţile din ţară şi din străinătate să contribuie financiar la realizarea acestui dar, care va fi depus pe mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare în 15 august 2021.

Mesajul care va fi inscripţionat pe candelă este: Eroului, învingătorului,/Apărătorului existenţei române,/Scutului Creştinătăţii,/Marelui român,/Sfântului Voievod Ştefan cel Mare./Junimea Română Academică/MMXXI/Serbarea de la Putna – 150./Continuitatea unui ideal.

Candela va avea înălţimea de 40 cm şi va fi lucrată în argint, în tehnica filigran, de către artistul Bogdan Popa, sculptor bijutier.

Studenţii, dar şi ceilalţi români din ţară şi din afara graniţelor ţării care doresc să susţină realizarea candelei sunt rugaţi să facă donaţiile lor în contul Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala Iaşi (ASCOR Iaşi), cu menţiunea „Serbare Putna 150”, IBAN: RO61BRDE240SV95235282400, BRD Sucursala Iaşi.

Urmând practica de la 1871, când donatorii pentru urnă şi pentru organizarea serbării au apărut în listele de subscripţie publicate în ziarele vremii, donatorii pentru candelă vor fi înscrişi în lista de donaţii care va însoţi candela la dăruirea ei şi, de asemenea, pe site-ul serbării.

Studenţii care doresc să participe la Serbarea din acest an sunt rugaţi să se înscrie prin intermediul formularului online, disponibil pe site-ul www.serbareputna150.ro

Pentru mai multe detalii, poate fi contactat Emanuel Buta, care asigură secretariatul Congresului studenţesc şi al participării studenţilor la Serbarea 150: 0747-891.481, emanuel.buta@yahoo.ro. (C.P.)

Urna de argint depusă de studenţii români de la Viena, organizatori

ai Serbării de la Putna din 1871

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: