ULTIMUL

Ziua de 20 mai 2021 a adunat în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava o mulţime de credincioşi şi de feţe bisericeşti comparabilă doar cu momentele de vârf ale Sânzienelor. Printre ploi trecătoare – mai mult lacrimi ale cerului, a fost pomenit fierbinte Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor vreme de trei decenii, la un an de la stingerea din viaţă, şi toţi cei pe care regulile dureroase ale pandemiei i-au împiedicat să-şi ia creştinescul rămas bun de la Înaltul au fost aici, la Sfânta Liturghie, săvârşită de ÎPS Mitropolit Teofan împreună cu ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Ignatie, Episcopul Huşilor, şi PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, la Parastas, în oficierea căruia celor cinci ierarhi li s-a alăturat ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi la lansarea albumului „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veşnice a Înalt-preasfinţitului Părinte Pimen”, Editura Crimca, Suceava, 2021.

Nu am mai trăit o lansare de carte cu o asemenea participare, chiar dacă a reprezentat doar un moment al cinstirii celei mai cunoscute personalităţi a Bucovinei din primele trei decenii ale secolului şi mileniului. Şi nu mi-a mai apărut sub ochi un astfel de semn de cinstire adus din partea succesorului celui căruia i-a urmat în importanta şi dificila răspundere, deoarece şi comemorarea, şi albumul închinate Părintelui Pimen s-au înfăptuit la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Calinic. Deschis de un cuvânt înainte care îi aparţine, albumul este alcătuit de cinci capitole – „Părinte al Bucovinei”, „«Ales-am bărbat după inima Mea»”, „În mijlocul dulcii Bucovinei şi al oamenilor ei”, „Fereastră spre Dumnezeu, fereastră spre oameni”, „Mutarea Păstorului la locaşurile de veci” (acesta reunind gânduri şi amintiri ale PS Damaschin Dorneanul din luna din urmă, „luna de foc”, şi imagini din drumul spre şi de la Sihăstria odihnei sale veşnice) – şi o postfaţă de protos Hrisostom Ciuciu, de la Mănăstirea Putna. De altminteri, monahii de la Putna cu arhim. Melchisedec, stareţul sfântului locaş, lectorul albumului, şi cu protos. Dosoftei Dijmărescu, coordonatorul textelor, se află în fruntea punerii în operă a iniţiativei arhiepiscopului. Să-i menţionăm însă şi pe ceilalţi: Valeria Radu, monah Ambrozie Gavrilă (corectură), monah Iachint Sabău, monah Mardarie Marinciu, protos Anania Vatamanu, cărora li s-au alăturat (numeroşi) autorii imaginilor reproduse, care de care mai sugestivă şi mai frumoasă. De la cele mai de seamă personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române (începând cu Preafericitul Patriarh Daniel şi cu Înalt-preasfinţitul Mitropolit Teofan) la călugări şi la mireni din mulţimea celor pe care se sprijină Biserica noastră şi care au avut binecuvântarea de a-l întâlni, de a-i fi aproape sau pur şi simplu de a-l admira pe Înaltul Pimen îşi aştern aducerile aminte pe filele acestui minunat album apărut, cum am menţionat, la Editura Anastasie Crimca, Suceava, 2021. O lucrare de bun gust, elegantă şi cu nota aceea de sobrietate care îl caracteriza, i se potrivea atât de bine protagonistului său. Sunt rânduri scrise cu puterea de cuprindere, de a compara şi de a situa a minţii luminate, rânduri dictate de intense trăiri sufleteşti şi însemnate de căldura inimii din care izvodeşte un portret fascinant, comparabil cu cele mai faimoase ieşite din inegalabilul atelier de broderie al Putnei ori, cum spune ÎPS Calinic, aflate în pagini de sinaxar, semnatarii povestind despre Părintele Arhiepiscop „uneori ca despre un om cu viaţă sfântă, iar alteori, ca despre un sfânt”, astfel că „dacă în timp s-ar intenţiona înscrierea Înaltpreasfinţiei Sale în rândul preferaţilor lui Dumnezeu, lucrarea de faţă ar fi suficientă pentru instrumentarea unui astfel de demers”.

Nu pot să-mi exprim mai mult admiraţia şi preţuirea pentru această carte a vieţii cu ecou, fără îndoială, prelung în posteritate a Înalt-preasfinţitului Părinte Pimen: îndemnul de a o avea fiecare bucovinean lângă cele mai scumpe tipărituri din casa sa se impune de la sine.

Totuşi, nu pot să renunţ la o mărturisire. Cele mai dragi volume care ne însoţesc în curgerea zilelor se gravează câteodată în memoria inimii cu o cugetare la care aderăm profund, cu o întâmplare care ne stârneşte neaşteptate simţăminte, cu un fragment de istorisire asupra căruia revenim, asupra căruia medităm în diferite împrejurări sau în care găsim un înnoit motiv de respect. Şi care uneori ne taie respiraţia.

Deşi l-am văzut şi ascultat pe Înaltul cel mai des la Sfânta Mănăstire Voroneţ, dintotdeauna l-am asociat Sfintei Mănăstiri Putna. Poate pentru că grupul nostru de elevi de la Liceul „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc l-a avut ghid la prima întâlnire cu locaşul odihnei de veci a lui Ştefan cel Mare, în cultul căruia fusesem educaţi şi de părinţi, şi de profesori. Mulţi cu studii la gimnaziile şi la Universitatea din Cernăuţi, de la care ştiam că vechea denumire a oraşului era Câmpulungul Bucovinei şi că ei, părinţi şi profesori ai noştri, trăiseră în România Mare, iar noi veniserăm pe lume într-o ţară micşorată de război şi de urmările sale nedrepte. De aceea imediat am consonat sufleteşte cu monahul care spunea cu glas tare, deschis, adevăruri care ni se încredinţau obişnuit în şoaptă, cu fereală. Acea consonanţă a rămas ca un semn de neşters asupra fiinţei noastre: noi toţi am simţit şi am purtat de atunci cu noi, conştient sau nu, lumina Putnei. De aici şi impulsul de a citi şi reciti în paginile albumului „In memoriam…” evocarea arhimandritului Melchisedic Velnic „63 de ani împreună cu Mănăstirea Putna”, până ce în ceea ce înseamnă chipul Înaltului în amintirea mea s-a întregit cu un răscolitor adevăr: a fost ultimul care a văzut rămăşiţele pământeşti ale Domnitorului – „Înalt-preasfinţitul a fost unul din cei trei părinţi care au văzut rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Voievod Ştefan./ Când s-a ajuns cu cercetările arheologice la mormântul Sfântului Ştefan, a văzut modul în care este el aşezat: într-o criptă de piatră, având trupul aşezat pe 13 bare metalice. Cripta era acoperită cu o lespede de piatră care avea colţul din dreapta rupt. Înaltpreasfinţia Sa, Părintele Iachint Unciuleac şi Preasfinţitul Gherasim Cucoşel, pe atunci stareţ al mănăstirii, au fost cei trei care, în miez de noapte, prin acel colţ, cu lanterna, au privit sfintele rămăşiţe ale marelui Ştefan”. Nu ştiu care din cei trei i-a încredinţat această taină scumpă urmaşului la stăreţia Putnei. Poate cel care l-a tuns în monahism, Iachint Unciuleac, poate toţi trei. Dar se cuvenea să o cunoască împreună cu alte taine care se lasă moştenire. Şi să o spună într-un moment de răscruce. Astfel încât, chiar dacă ai citit despre cele două deschideri ale mormântului, din februarie 1758 de către Mitropolitul Iacov al Sucevei, şi din noiembrie 1856 de către comisia trimisă de autorităţile austriece ale Bucovinei ocupate, nu poţi să nu fii impresionat şi de această extrem de succintă relatare! Dar ceea ce răscoleşte profund este gândul la cei trei părinţi privind cu evlavie – precum odinioară cei trei magi la steaua Naşterii Mântuitorului – în miez de noapte, cu lumina lanternei, prin colţul rupt al lespedei spre cealaltă jumătate de veac a timpului nostru la cel mai de seamă român din toate timpurile. Şi mă simt deopotrivă tulburată, dar şi binecuvântată, de faptul că i-am cunoscut pe toţi trei, şi pe Stareţul Iachint Unciuleac, şi pe Episopul-vicar Gherasim Putneanul, şi pe Arhiepiscopul Pimen. Alături de mulţi alţii, tot mai puţini pe măsură ce vremea ne poartă spre ceea ce tuturor ne este dat. Şi mai presus de toate, de gândul că Înaltul a fost ultimul care a privit prin acel tunel, poate nu mai lung decât deschiderea şi bătaia de aripi a braţelor noastre, la îndepărtatul 2 iulie 1504 al stingerii din viaţă a lui Ştefan cel Mare şi al aprinderii nestinsei candele de la mormântul său.

Închid albumul cu un suspin: în multe privinţe, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a fost ultimul. Dar poate pentru că scriu aceste rânduri în iulie, lună ale cărei zile se îndreaptă spre împlinirea unui veac şi jumătate de la Serbarea de la Putna, mai ales rămâne ultimul care l-a văzut pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Îl închid, dar, ca într-un vers din poetul pe care l-a iubit atât de mult, „înlăuntru se deşteaptă”.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: