Fotbal, juniori U17

LPS Suceava a câştigat trofeul Cupei Naţional!

Formaţiile LPS Suceava şi Sporting Cluj s-au duelat pentru trofeul Cupei Naţional U17, ultimul act al competiţiei fiind programat la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, la mijlocul acestei săptămâni.

LPS Suceava a condus cu 2-0 în prima repriză şi părea că va intra în avantaj la pauză, dar Sporting Cluj a reuşit să revină spectaculos pe tabelă. Ardelenii au marcat două goluri într-un interval de numai 3 minute, iar tabela indica scorul 2-2 după primele 45 de minute.

Formaţia din Suceava a ieşit mai montată de la vestiare şi a reuşit să înscrie de 3 ori în repriza a doua. Sporting Cluj a redus din diferenţă cu două goluri semnate în prelungiri, însă nu au fost de ajuns pentru a trimite finala la loviturile de departajare. LPS Suceava a câştigat cu 5-4 şi a cucerit trofeul Cupei Naţional U17!

Jucătorul finalei a fost desemnat Mario Căpraru, de la LPS Suceava.

Au marcat: Alessio Găitan (21), Fabian Cucoş (36), Mario Căpraru (57), Vlad Murariu (63), Fabian Vezeteu (77) / Mario Gabor (44), Andrei Iclodean (45+2), David Burz (90+4, 90+7)

LPS Suceava: 1. Eric Dura – 16. George Şerban (9. Andrei Ursu 88), 6. Luca Timoficiu, 5. Justinian Florea, 13. Mihail Bolohan – 4. Alessio Găitan – 7. Mario Căpraru (2. Gabriel Ţurcă 88), 8. Vlad Murariu – cpt. (21. Fabian Vezeteu 72), 17. Alin Hruşcovschi, 10. Fabian Cucoş (20. Sebastian Boambă 81) – 11. Denis Manoilă (14. Darius Nedelcu 88)

Antrenor: Răzvan Bâgu

Rezerve: 12. Gheorghe Mandici – 15. Ovidiu Ghinghiloschi, 18. Ionuţ Mutrescu, 29. Dumitru Bernaschi

Sporting Cluj: 99. Radu Miron – 2. Alexandru Florian, 90. David Cioltea, 4. David Burz – cpt. 77. Ioachim Blaga – 6. Cristian Gocan (13. Ianis Szitas 63) – 18. Alexandru Iepure (10. Patric Hideg 78), 21. Andrei Iclodean – 9. Luca Mureşan, 7. Mario Gabor, 11. Mark Vădan

Antrenor: Antonio Popa

Rezerve: 1. Mario Nicoară – 3. Alees Harlişca, 8. Cristian Nistor, 17. Ionuţ Berende, 19. Adrian Tomoş, 22. Eduard Tarţa, 28. Rareş Moldovan

Formaţia din Suceava are parte de un sezon invincibil până în acest moment, cu 21 de victorii şi 2 egaluri în cele 23 de meciuri disputate din Campionatul Naţional U17, fiind deja campioni în Seria 1, plus alte 6 victorii obţinute în Cupa Naţional U17!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI