Într-un eveniment organizat de Uniunea Polonezilor din România

Peste 600 de copii au sărbătorit Ziua Copilului la Soloneţu Nou

> Copii din mai multe localităţi ale judeţului Suceava au participat la o zi dedicată bucuriei, jocului şi tradiţiilor, organizată de Uniunea Polonezilor din România şi Decanatul de Bucovina la Casa Polonă din Soloneţu Nou

Soloneţu Nou a fost, vineri, 30 mai, gazda unei ample manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, eveniment care a reunit peste 600 de copii din comunităţile poloneze şi din parohiile Decanatului de Bucovina. Organizat de Uniunea Polonezilor din România, în parteneriat cu Decanatul de Bucovina, evenimentul a transformat localitatea într-un spaţiu al bucuriei, al prieteniei şi al celebrării copilăriei.

La sărbătoare au participat elevii şcolilor în care se predă limba polonă maternă din Poiana Micului, Cacica, Soloneţu Nou, Moara, Siret, Păltinoasa, Suceava şi Pârteştii de Sus, alături de numeroşi copii din parohiile catolice ale Decanatului de Bucovina.

Programul a debutat la ora 11:00 cu o Sfântă Liturghie dedicată copiilor, oficiată în biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din Soloneţu Nou. Slujba a fost celebrată de părintele Iulian Sescu, vicar la Suceava, alături de părintele Alois Farţadi, decan de Bucovina, părintele Ioan Stanislav Cucharec, capelanul polonezilor din Dieceza de Iaşi şi paroh al comunităţii din Soloneţu Nou, precum şi de alţi preoţi din întregul decanat, veniţi împreună cu grupurile de copii din parohiile lor.

Bucurie, joc şi tradiţie la Casa Polonă din Soloneţu Nou

După momentul religios, participanţii s-au îndreptat către Casa Polonă, unde a început partea festivă a evenimentului. Curtea şi împrejurimile instituţiei au prins viaţă prin cântece, dansuri şi numeroase activităţi recreative pregătite special pentru cei mici. Personaje îndrăgite din lumea copiilor au fost prezente pentru a-i întâmpina şi a le oferi momente de neuitat, iar pe scena amenajată au avut loc spectacole susţinute chiar de copii.

Atmosfera a fost una de sărbătoare, dominată de zâmbete, energie şi entuziasm. Organizatorii au pregătit activităţi pentru toate vârstele, astfel încât fiecare participant să se bucure de o experienţă memorabilă.

La eveniment a fost prezentă şi subprefectul judeţului Suceava, Camelia Damian, care s-a alăturat copiilor şi organizatorilor în această zi specială.

Gazdele manifestării au fost preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, împreună cu soţia sa, Victoria Longher, părintele dr. Stanislav Ioan Cucharec, capelan al polonezilor din Dieceza de Iaşi, precum şi vicepreşedinţii organizaţiei, Ştefania Carmen Zielonka şi Ştefan Longher.

În mesajul adresat celor prezenţi, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, a transmis urări tuturor copiilor şi familiilor lor: „Dragi copii, vă dorim din suflet numai bucurii, să creşteţi cu zâmbetul pe buze, iar viaţa voastră să fie asemenea unui cer senin. La mulţi ani tuturor copiilor şi, de asemenea, tuturor părinţilor! Să vă bucuraţi de copiii voştri sănătoşi!”

Evenimentul de la Soloneţu Nou confirmă încă o dată importanţa pe care Uniunea Polonezilor din România şi comunitatea locală o acordă copiilor şi educaţiei acestora. Devenită deja o tradiţie, sărbătoarea dedicată Zilei Copilului reprezintă un prilej de întâlnire, socializare şi consolidare a legăturilor dintre comunităţile poloneze şi cele catolice din Bucovina, într-un cadru marcat de bucurie, solidaritate şi speranţă. (C.V.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI