Vasile Şoimaru, un călător sub cerul Tricolorului 

 Sub presiunea relatării „la zi”, un ziarist l-a botezat „Tudor”. Dar nici Vasile Şoimaru nu e simplu să te numeşti, de vreme ce mărturisea într-un interviu cât de mult îşi datorează devenirea „lui Mihail Sadoveanu cu romanul său istoric – Neamul Şoimăreştilor, a cărui lectură nu m-a lăsat în pace patru decenii, până n-am adunat o monografie de 500 de pagini, cu 500 de documente: Neamul Şoimăreştilor. 500 de ani de istorie”. De altminteri şi noi ne-am întâlnit în Zodia Sadoveanu, la Fălticeni, pe 5 noiembrie 2005, la sărbătoarea a 125 de ani de la naşterea marelui scriitor, la care venise, invitat împreună cu Nicolae Rusu, să povestească despre cum a cucerit Sadoveanu Basarabia atunci când nici păsările nu zburau peste Prut. Pe lângă poveste, adusese oraşului încă un dar preţios, trei fotografii făcute cu un an în urmă sculptorului Ion Irimescu, din care una nu a încetat să mă emoţioneze de câte ori o privesc: îl înfăţişează pe Maestru în Grădina Liniştii, pe aleea care duce la Casa Memorială Sadoveanu, pe frontonul căreia se desluşeşte discret Tricolorul. Dacă vreodată voi publica o ediţie revăzută şi îmbogăţită a cărţii mele, „Maestrul Ion Irimescu. Muntele la apus”, această imagine mi-ar plăcea să apară pe copertă. Însă la acel ceas, Vasile Şoimaru era cunoscut la noi, în Ţara de Sus, ca universitar şi politician, semnatar al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, cu două mandate de parlamentar, ca unionist, şi mai puţin ca artist fotograf, publicist, editor, autor de proiecte culturale majore, călător neodihnit printre românii de pretutindeni şi mai ales printre românii din jurul României, cum avea să mi-l prezinte paisprezece ani mai târziu, la 70 de ani de la naştere (în satul Cornova, raionul Ungheni), om al faptelor, impresionanta expoziţie de carte şi fotografie organizată la Chişinău de Uniunea Scriitorilor din Moldova şi de Muzeul Naţional al Literaturii „Mihail Kogălniceanu”. Cu toate acestea (ca întotdeauna mai târziu), nu m-am despărţit nici atunci, în noiembrie 2005, de Vasile Şoimaru, fără să primesc un dar de carte, prima ediţie basarabeană, apărută prin grija sa, a Cugetărilor lui Nicolae Iorga, având pe copertă o lucrare de Ion Irimescu, „Meditaţie”, iar în interior, fotografii legate de viaţa şi de posteritatea marelui istoric semnate de Vasile Şoimaru.

Cel de al doilea asemenea dar a fost răscolitorul volum „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare”, Chişinău, 2012, realizat în memoria celor o sută cincizeci de mii de români care şi-au pierdut viaţa în crunta bătălie din stepa Donului şi care la primele, anevoioasele călătorii  ale lui Vasile Şoimaru, din anii 2009 şi 2012, în căutarea amintirii lor, îşi aveau  osemintele acoperite anonim de timp şi de ţărână. Fără niciun semn de recunoaştere, de cinstire din partea României. Basarabeanul a alcătuit atunci din crengi o cruce şi a prins de ea o foaie cu imaginea Tricolorului. Cartea spune povestea acestei căutări însoţită de confesiunile unor supravieţuitori ai tragediei petrecute acolo, iar prezentarea pe care i-am făcut-o în cotidianul „Crai nou” Suceava a avut un puternic ecou, semn al ecoului pe care îl va fi avut şi dincolo de Prut: sunau telefoanele cititorilor, urmaşii celor căzuţi cereau amănunte, acces la lectura cărţii. Dar om al faptelor, cum atât de inspirat a fost numită expoziţia aniversară menţionată, în toamna anului 2013 Vasile Şoimaru a mers din nou la Cotul Donului, de data aceasta cu o cruce trainică şi cu un preot care a oficiat o slujbă de pomenire a celor o sută cincizeci de mii de tineri români, jertfiţi pentru România. O altă slujbă de parastas a deschis în decembrie manifestarea lansării unei noi ediţii, când au luat cuvântul, între alţii, alţi doi protagonişti ai renaşterii naţionale în Basarabia, lingvistul, publicistul Vlad Pohilă, semnatarul prefeţei, şi scriitorul Nicolae Dabija, amândoi, prieteni buni ai lui Vasile Şoimaru, amândoi trecuţi nu demult şi prea devreme în lumea umbrelor.

Între alte titluri, cartea a fost precedată de albumul „Poeme în imagini”  (din care Vasile Şoimaru a rupt ultima filă cu Tricolorul pentru crucea improvizată la Cotul Donului), şi de albumul-monografie „Românii din jurul României”.

Economist ca formaţie, cu doctoratul, titlul universitar, studii şi fondarea primei reviste în limba română în domeniu, Vasile Şoimaru este deopotrivă un iubitor şi cunoscător al istoriei românilor, în care i-a avut profesori pe Eminescu şi pe Constantin Giurăscu şi Dinu Giurăscu. Pasiuni împărţite şi trăite cu aceea a călătoriilor în spaţiile comunităţilor româneşti din toată lumea, călătorii îngemănate cu o atitudine activă de martor al vieţii lor, ca publicist şi artist fotograf, şi cu promovarea românismului, oriunde a ajuns, ca o valoare de asumat, de onorat şi de îmbogăţit. Astfel, albumul-monografie „Românii din jurul României” cuprinde un studiu şi circa 850 de imagini selectate din miile de fotografii realizate în cinci ani, în zece ţări, pe drumuri însumând peste o sută de mii de kilometri.

Cum o altă calitate rară, alături de loialitatea în prietenie, aceea a puterii de a admira, l-a adus de mai multe ori la Fălticeni, fermecat de Ion Irimescu şi de Muzeul său, nu aveam cum să nu-l întâlnesc şi spre capătul lui februarie 2018, la 115 ani de la naşterea acestui om de seamă, mai ales că intrasem în Centenarul Marii Uniri. Nu a venit nici atunci singur, deoarece îi place să-şi împărtăşească bucuria, ci cu doi sculptori mai tineri, Ioan Grecu şi Ion Zderciuc. Pe lângă sincera mărturisire, care a făcut sala arhiplină să vibreze – „Am fost un norocos să îl cunosc personal pe maestrul Ion Irimescu. Am văzut cât este de mare, ce expoziţie extraordinară are, uşile se închideau şi eu nu mă dădeam dus din acest muzeu. Sunteţi nişte norocoşi la Fălticeni” -, Vasile Şoimaru a dăruit Muzeului  valoroasa Antologie a fotografiei basarabene şi nu mai puţin valorosul volum I al antologiei Basarabia – pământ românesc, apărut în colecţia „100 de cărţi despre Basarabia la 100 de ani de la Unire” din cadrul proiectului „Românii din jurul României”, coordonat de dr. Vasile Şoimaru, al cărui nume şi proiect îl regăsesc şi pe darul meu special, o minunată ediţie aniversară Alexei Mateevici, Versuri, care se încheie cu un studiu de Nicolae Dabija, „«Limba noastră-i foc ce arde…»” şi cu un mic album foto, „Pe urmele cântăreţului Limbii Noastre – Iconografie de Vasile Şoimaru”, în final cu imaginea Mausoleului de la Mărăşeşti străjuit de Tricolor.

Apropiindu-mă de ultima parte a acestor rânduri despre Vasile Şoimaru, rezist tentaţiei de a-l evoca oarecum însingurat şi melancolic în ampla expoziţie aniversară de carte şi fotografii cu care Uniunea Scriitorilor şi Muzeul Naţional al Literaturii din Republica Moldova l-au cinstit în mai 2019. Prefer să-l găsesc în memorie venit la Botoşani împreună cu Nicolae Dabija, amândoi laureaţi ai Premiilor Eminescu „Teiul de Aur”, instituţie fondată de Elena Condrei, directoarea Editurii Geea, în tumultul, în vârtejul ediţiei din anul 2018 a Centenarului Marii Uniri. Cu evocarea venirii pe lume şi trecerii lui Eminescu la cele veşnice de la „Curtea Veche”, cu parastas pentru eroii neamului şi pentru laureaţii stinşi din viaţă, cu ramuri de tei înflorit încoronate de şuviţa subţire a unei panglici tricolore, cu zeci de participanţi, toţi cu insigna cu Eminescu pe harta României după Marea Unire şi cu Tricolorul pe piept, dar şi cu steguleţe tricolore în mâini, cei mai mulţi, membrii corurilor Societăţii „Mihai Eminescu” din Cernăuţi şi „George Enescu” din Dorohoi, în straie  populare, cu toţii în minunat alai şi în răsunet de cântece patriotice străbătând Botoşaniul spre Sala Eminescu a Hotelului Rapsodia pentru festivitatea premierii, aplaudaţi îndelung de locuitorii oraşului. Şi cu Vasile Şoimaru atent să surprindă cât mai mult din acest tulburător caleidoscop uman al bucuriei, spectacolul rar al sărbătorii curate, trăite deschis, din inimă, de atâţia români din nordul Bucovinei, de peste Prut şi dintre graniţele României de azi. Şi pentru că avea nevoie de amândouă mâinile libere în mânuirea aparatului foto, şi-a prins steguleţul în butoniera hainei, moment în care am atins apogeul modestei mele experienţe de fotograf, surprinzându-i chipul atât de aproape de Tricolor. Vasile Şoimaru însă mi-a răspuns imediat cu generozitate maestrului în arta sa, dăruindu-mi superba fotografie făcută în zori a unei coloane Eminescu urcând şi rămânând cu noi între arborii întotdeauna verzi şi înlăcrimaţi ai timpului.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: