Nouă premieră medicală la SJU Suceava, cu ajutorul medicinei nucleare

O echipă medicală multidisciplinară din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a realizat o nouă premieră medicală, a anunţat, ieri, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, dr. Alexandru Calancea.

Potrivit lui, este vorba de un pacient în vârstă de 19 ani, diagnosticat la sfârşitul anului 2020 cu boală cronică de rinichi, în stadiul terminal, inclus în programul de hemodializă. Pacientul suferă şi de hipertrofie a glandelor paratiroide, complicaţie frecventă a acestei boli, ce determină modificări osoase, pe fondul cărora pacientul a suferit o fractură spontană de col femural, rezolvată prin protezare de medicul ortoped dr. Rareş Voinea.

În cazul pacientului, evaluarea glandelor paratiroide s-a realizat cu ajutorul medicinei nucleare de dr. Mihaela Guţu şi de dr. Mircea Guţu prin SPECT-CT, identificându-se astfel cu exactitate locaţia şi mărimea acestora.

Ulterior, echipa chirurgicală formata din dr. Ionuţ Cordoş şi dr. Adrian Nistor a efectuat prima paratiroidectomie subotală la Suceava.

Urmărirea pacientului continuă în ATI sub coordonarea dr. Ruslan Gorceag, a precizat sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: