Jandarmii rădăuţeni au depistat în incinta târgului de maşini din Rădăuţi un bărbat de 26 de ani care încerca să comercializeze parfumuri şi haine contrafăcute.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, comerciantul a fost identificat duminică, 6 iunie. El a declarat că bunurile au fost achiziţionate în Turcia, însă nu are niciun act de confirmare pentru ele.
În aceste condiţii, jandarmii au ridicat, în vederea confiscării, produse în valoare de aproximativ 10.000 lei. Tânărului i s-au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”.
„Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ, să sesizeze autorităţile abilitate” a transmis IJJ Suceava. (N.B.)


























Comentarii