Peste 70.000 de suceveni s-au vaccinat împotriva Covid-19

> Până marţi, în judeţ au fost utilizate peste 127.000 de doze de vaccin

În cursul zilei de marţi, 11 mai, 1.860 de suceveni s-au vaccinat împotriva Covid-19, dintre care 869 cu prima doză şi 991 cu doza a doua, a informat ieri directorul executiv al DSP Suceava, Dinu Sădean.

Distribuţia pe centre de vaccinare a fost următoarea: Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 120 de persoane; Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 135; sala de sport a Colegiului „Ştefan cel Mare” Suceava – 92; sala de sport a Şcolii „Miron Costin” Suceava – 294; Căminul Cultural Dolhasca – 84; sala de sport a Colegiului „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc – 33; incinta Parcului zoo Rădăuţi – 28; Stadion Vatra Dornei – 216; sala de sport a Şcolii „Al.I. Cuza” Fălticeni – 70; Iulius Mall Suceava – 111; Casa de Cultură Siret – 50; Cămin Cultural Sf. Ilie – 120; Căminul Cultural Salcea – 32; sala de sport Broşteni – 35; sala de sport Marginea – 258; Shopping City Suceava – 167; cabinete medicale de familie – 15.

Până marţi, inclusiv, 70.689 de suceveni au fost vaccinaţi împotriva Covid-19, dintre care 56.689 cu rapel.

Potrivit lui Dinu Sădean, cabinetele medicale de familie în care a început deja vaccinarea cu serul Johnson & Johnson sunt amplasate în localităţile Rădăşeni, Ostra, Ipoteşti, Adâncata, Serbăuţi, Grăniceşti, Mânăstirea Humorului, Straja, Falcău şi Suceava.

De la începutul săptămânii viitoare, vaccinarea cu Johnson & Johnson va fi posibilă şi în cabinetele medicale din Dolhasca, Stulpicani, Zvoriştea, Horodnic de Sus, Dorna Candreni şi Fălticeni.

De la debutul campaniei de vaccinare, în judeţ au fost utilizate 127.378 doze de vaccin: Pfizer BioNtech – 100.546; Moderna – 19.625; Astra-Zeneca – 7.192; Johnson&Johnson – 15. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: