Haltere, Campionatele Mondiale

Trei medalii de aur pentru Loredana Toma

Sportiva română Loredana Toma a cucerit trei medalii de aur la cat. 64 kg, la Campionatele Europene de haltere de la Moscova, competiţie de calificare la JO de la Tokyo.

Toma a obţinut aurul la smuls cu 114 kg, nou record european. Tot ea stabilise vechea performanţă (113 kg), pe 29 ianuarie 2020, la Roma. Britanica Sarah Davies a luat argintul, cu 101 kg, iar rusoaica Anastasia Anzorova şi-a adjudecat bronzul, cu 100 kg.

Loredana Toma a cucerit aurul la aruncat cu 130 kg, ratând ultima încercare, la 137 kg, care ar fi însemnat un nou record continental (pe vechiul, de 136 kg, îl stabilise la Roma). Davies a ocupat locul secund, cu 129 kg, iar a treia a fost Anzorova, cu 122 kg.

Toma s-a impus la total cu 244 kg (deţine recordul european, cu 249 kg). Argintul a revenit britanicei Davies, cu 230 kg, iar bronzul a fost câştigat de Anzorova, cu 222 kg.

Loredana Toma a ajuns la 12 medalii de aur cucerite la Europene, după triplele realizate în 2017 la Split, 2018 la Bucureşti şi 2019 la Batumi.

Bilanţul României la Moscova a ajuns la şase medalii de aur (Monica Suneta Csengeri – trei la cat. 49 kg, Loredana Toma – trei la cat. 64 kg), patru de argint (Cosmina Pană – cat. 45 kg la aruncat, Mihaela Valentina Cambei – cat. 49 kg la aruncat, Valentin Iancu-Ionadi – cat. 55 kg la aruncat şi total) şi una de bronz (Mihaela Valentina Cambei – cat. 49 kg la total).

România participă cu 9 sportivi, 7 la feminin şi 2 la masculin, la Campionatele Europene de la Moscova, în perioada 3-11 aprilie, obiectivul stabilit de Federaţia Română de Haltere fiind câştigarea a trei medalii. Raluca Andreea Olaru (cat. 71 kg) va fi ultima reprezentantă a României în competiţie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: